Limbă:

S-au deschis înscrierile la European Shooting Stars (Berlinale 2025)

Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc (ADFR) anunță deschiderea apelului de înscrieri SHOOTING STARS 2025, destinat actorilor și actrițelor din România care au avut un rol principal într-o producție de film realizată în ultimul an, sau care urmează să apară în 2025.

Criteriile obligatorii sunt:

  • Ai peste 18 ani și până în 45 ani;
  • Ai interpretat un rol principal într-un film de lungmetraj sau un serial internațional care a avut premiera în 2024 (începând cu februarie), sau care se află în post-producție și va apărea în 2025;
  • Înțelegi și vorbești fluent limba engleză;
  • Ești liber/ă în perioada 14 – 18 februarie 2025 pentru a participa la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, precum și înainte, în perioada 4 – 6 februarie 2025, pentru sesiunile online și campania de promovare;
  • Dispui de materiale foto și video din filmul/serialul în care a jucat, precum și din producții mai vechi, inclusiv un reel

Dacă îndeplinești toate aceste criterii, te poți înscrie până luni, 30 septembrie. Formularul pentru înscriere poate fi găsit aici: https://forms.gle/DQ7aTRTwY45n57Vp8 

Programul EFP European Shooting Stars promovează în cadrul Berlinalei zece actori și actrițe care vor beneficia, în timpul festivalului, atât de promovare (interviuri și materiale de prezentare), cât și de întâlniri cu directori de casting, producători și regizori europeni. La finalul programului, fiecare actor selectat va fi premiat la gala de închidere din Berlinale Palast.

Pentru mai multe detalii sau întrebări, lasă-ne un mail pe office@romfilmdevelopment.org





Judith State selectată la European Shooting Stars, Berlinale 2023

European Film Promotion a anunțat care sunt actorii selectați pentru programul European Shooting Stars, din cadrul celei de-a 73-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

Printre cei 10 participanți se află și actrița și coregrafa, Judith State – propunerea României. Judith a câștigat Premiul Gopo pentru Cea mai bună actriță în 2019, pentru rolul său în filmul Monștri. (r. Marius Olteanu). A jucat în filme precum Sieranevada (r. Cristi Puiu), Malmkrog (r. Cristi Puiu), Tata mută munții (r. Daniel Sandu) și R.M.N. (r. Cristian Mungiu), pentru care a fost nominalizată la Shooting Stars.

Despre rolul său în R.M.N., juriul a declarat că „Dă dovadă de o abilitate naturală și o prezență puternică, aducând autenticitate și farmec rolului. Este foarte prezentă și capabilă să depășească limitele ecranului pentru a emoționa publicul.”

Cei 10 participanți au fost selectați din 27 de nominalizări, de un juriu internațional compus din regizorul polonez Jan Komasa, directorul de casting olandez Rebecca van Unen, producătorul norvegian Maria Ekerhovd, editorul de lungmetraje internaționale al Variety Leo Barraclough, din Marea Britanie și fosta participantă la Shooting Stars, Veronica Echegui.

„Suntem foarte recunoscători institutelor naționale de promovare și film care ne-au oferit oportunitatea de a descoperi talentele emergente din țările lor și juriului care s-a confruntat cu o adevărată provocare în selectarea celor mai buni 10 dintr-un grup atât de puternic de nominalizați. Suntem foarte încântați să vă prezentăm selecția European Shooting Stars 2023, care se caracterizează prin diversitate de vârstă, experiență și medii culturale, dar sunt unite în reprezentarea talentului actoricesc excepțional. Toți sunt cu adevărat pregătiți pentru a fi descoperiți internațional.” a declarat Tina Hajon, director de program la Shooting Stars.

Ceilalți 9 actori selectați sunt Joely Mbundu (Belgia), Alina Tomnikov (Finlanda), Leonie Benesch (Germania), Thorvaldur Kristjansson (Islanda), Benedetta Porcaroli (Italia), Yannick Jozefzoon (Olanda), Kristine Kujath Thorp (Norvegia), Gizem Erdogan (Suedia) și Kayije Kagame (Elveția).

Participanții vor fi prezentați presei internaționale, industriei de film și publicului în cadrul festivalului, prin programe de networking atent gândite pentru a-i sprijini în carieră. Dintre numele care au luat parte de-a lungul celor peste 25 de ani la Shooting Stars se numără Matilda de Angelis (Atlas, The Undoing), Bill Skarsgård (It, It Chapter 2), Carey Mulligan (She Said, The Dig, Promising Young Woman, The Great Gatsby), Alba Rohrwacher (Happy as Lazzaro), câștigătoarea Premiului Oscar, Alicia Vikander (Beckett, Tomb Raider), Maisie Williams (Game of Thrones), Riz Ahmed (Encounter, Sound of Metal, Rogue One: A Star Wars Story, Mogul Mowgli), George MacKay (Münch – The Edge of War, 1917), Daniel Brühl (All Quiet on the Western Front) și Louis Hofmann (The Forger).

 

S-au deschis înscrierile pentru Berlinale Shooting Stars

European Film Promotion a deschis oficial înscrierile pentru programul Shooting Stars, care are loc în fiecare an în cadrul festivalului internațional de film de la Berlin. Ca reprezentant al României în cadrul prestigioasei rețele de promovare a cinematografiei europene, ADFR deschide un apel de înscrieri pentru actorii și actrițele din România, care au avut un rol principal într-o producție de film realizată în ultimul an, sau care urmează să apară în 2023.

Criteriile de selecție sunt: 

  • Să ai peste 16 ani și până în 45 ani
  • Să ai un rol principal într-un film de lungmetraj sau un serial de renume internațional care a avut premiera în 2021 (începând cu martie) sau 2022, sau care se află în post-producție și va apărea în 2023
  • Să înțelegi și să vorbești limba engleză fluent
  • Să fii liber în perioada 17 – 21 februarie pentru a participa la Festivalul de film de la Berlin, precum și înainte, pentru sesiunile online și campania de promovare (datele nu au fost încă stabilite)
  • Să completezi formularul de înscriere și toate documentele pe care ți le vom trimite, în cazul în care vei fi selectat/ă (scrisoare de participare, acord GDPR etc)
  • Să dispui de materiale foto și video din filmul/serialul în care ai jucat, precum și din producții mai vechi

Formularul poate fi găsit aici: https://forms.gle/KHdwCxHdA3oF4Tfx5

Perioada de înscrieri este deschisă între 19.09 – 27.09

ADFR va anunța rezultatele în data de 3 octombrie pe pagina de Facebook și pe website-ul asociației. 

DESPRE PROGRAM

Shooting Stars are loc de 25 ani în cadrul Festivalului de film de la Berlin și promovează în zece actori și actrițe care vor beneficia în timpul festivalului de promovare (interviuri și materiale de prezentare) și întâlniri cu directori de casting, producători și regizori europeni.

A propulsat de-a lungul timpului nume sonore, precum Carey Mulligan (Promising Young Woman, The Great Gatsby), Alba Rohrwacher (Happy as Lazzaro), câștigătoarea de Oscar Alicia Vikander (Beckett, Tomb Raider), Maisie Williams (Game of Thrones) sau Riz Ahmed (Encounter, Sound of Metal, Rogue One: A Star Wars Story, Mogul Mowgli).