Limbă:

Future Frames 2024: apel de înscrieri deschis

Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc (ADFR), reprezentantul României în cadrul rețelei de promovare a cinematografiei europene, European Film Promotion, invită studenții aflați în ani terminali să se înscrie în programul Future Frames, susținut anual în cadrul Festivalului de Film de la Karlovy Vary.

În cadrul programului EFP Future Frames vor fi selectați 10 regizoare și regizori din Europa, care au în prezent un film de absolvire terminat. Aceștia vor lua parte la sesiuni de pitching și networking, masterclass-uri și o proiecție a celor 10 scurtmetraje ale finaliștilor în fața unui public compus din oameni din industrie.

ADFR va selecta și propune pentru anul 2024 până la doi regizori sau regizoare din România, care se încadrează în următoarele criterii de eligibilitate ale programului:

  • participanții trebuie să fie studenți sau absolvenți (2023/2024) ai unei facultăți de film sau de artă de oriunde din lume, atâta timp cât sunt cetățeni români;
  • filmul înscris este produs în anul 2023 sau 2024 și este neapărat  un film de absolvire;
  • filmul nu a avut premiera înainte de 1 august 2023 și va fi prezentat în premieră națională în Cehia, în cadrul festivalului;
  • sunt acceptate filme de scurtmetraj sau mediumetraj a căror lungime nu depășește 60 de minute;
  • regizorul / regizoarea  trebuie să fie prezent/ă la KVIFF în perioada 30 iunie – 4 iulie 2023, precum și online între 24 – 25 iunie

Dacă unul dintre participanții români propuși este acceptat, costurile programului vor fi acoperite de ADFR și vor include 4 nopți de cazare, bilete de avion dus-întors și acreditarea la festival.

Înscrierile se fac prin completarea următorului formular: https://forms.gle/qxNNsqowKjC2EhVq9

Perioada de înscrieri este deschisă până la data de 25 februarie 2023. Rezultatele vor fi anunțate până pe data 5 martie pe website-ul Asociației și via e-mail trimis celor înscriși. 




PRODUCERS ON THE MOVE 2024: Apel de înscrieri deschis

Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc (ADFR), reprezentantul României în cadrul prestigioasei rețele de promovare a cinematografiei europene, European Film Promotion, așteaptă înscrierile producătorilor români pentru programul Producers on the Move pâna la data de 23 februarie.

În cadrul programului vor fi selectați 20 de producători europeni. Aceștia vor avea ocazia să participe la sesiuni de pitching și networking și la workshopuri despre oportunitățile de finanțare internaționale, distribuția de film, mecanismele din spatele unei coproducții, noi modele de business și tendințele în industrie.

ADFR poate propune un singur producător român și va ține cont de criteriile de eligibilitate ale programului. Acestea sunt: 

  • producătorul a fost implicat până în prezent în cel puțin o coproducție internațională (lungmetraj/ documentar/ serial/ film VR), lansată mai devreme de martie 2024;
  • este producătorul principal al cel puțin unui lungmetraj (documentar, ficțiune, animație sau experiență VR); nu sunt eligibili producătorii asociați sau executivi
  • nu a fost producător principal sau coproducător la mai mult de trei lungmetraje până în prezent;
  • poate participa la festival în perioada 30 aprilie – 3 mai (online) și 16 – 20 mai (fizic, la Cannes); participarea este obligatorie pe durata desfășurării întregului program.

ATENȚIE: un film de lungmetraj trebuie să aibă lungimea minimă de 70 minute (ficțiune), 60 minute (documentar). Un serial trebuie să aibă distribuție internațională și minim 6 episoade de 40 minute fiecare. Un film VR trebuie să aibă lungimea minimă de 15 minute.

Producătorii care au participat la alte programe de formare profesională, precum EAVE, EURODOC, ACE sau care au cel puțin o nominalizare la un festival de film de prestigiu internațional (precum Sundance, Rotterdam, Berlin, Cannes, Karlovy Vary, Locarno, Venice, Toronto, San Sebastian, IDFA, HotDocs, Annecy and Tallinn Black Nights) sau au câștigat cel mai bun film la Premiile Gopo au o șansă mai mare de a primi punctajul maxim și de a fi selectați. Aceste criterii NU sunt obligatorii, dar sunt recomandate. 

Înscrierea se face completând formularul până la data de 23 februarie: https://forms.gle/5aZCEryDmT2LCjUb6 

Desfășurătorul programului:

ONLINE – 30 aprilie, 2 & 3 mai – jumătate de zi de întâlniri și sesiuni de pitching

FIZIC, la Cannes – între 16 si 20 mai, program full (prima zi fiind doar un welcome dinner și în ultima zi un farewell lunch)

Dacă vei fi producătorul selectat, vei avea doar 7 zile la dispoziție să ne trimiți următoarele documente: o scrisoare motivațională, prezentarea unui proiect sau al unui slate de proiecte pe care le ai în dezvoltare/pre-producție (inclusiv sinopsis, un director’s note și un buget). 

Rezultatele le vom anunța între 27 februarie și 1 martie pe pagina noastră de Facebook și via e-mail către producătorii aplicanți.