INAPOI LA ADFR

Prezența României la #Cannes72. De la filme la industrie

Despre prezența României la #Cannes72 – pe lung. Despre La Gomera, filme de scurtmetraj și pavilionul național al României.

Cu toții știm deja că cel mai nou film al lui Corneliu Porumboiu, La Gomera / The Whistlers, a fost unicul film românesc de lung-metraj prezent în acest an la festivalul de film de la Cannes – filmul cu care consacratul cineast român a făcut pasul cel mare înspre Competiția Oficială a festivalului, dar mai ales a dovedit că este capabil să se reinventeze complet din punct de vedere stilistic și formal. Însă dincolo de acest film care-a fost pe buzele tuturor – de-acasă dar și de la festival – România a avut o prezență relativ solidă în acest an la festival, chiar și dacă niciuna dintre valizele care-au ajuns înapoi pe Otopeni sâmbătă n-a avut un premiu înăuntru. Așadar, puțin mai pe larg despre cum anume a fost reprezentată România la #Cannes72 – de la filme de scurtmetraj la pavilionul național al României.

În afară de La Gomera, singurul film românesc prezent într-una dintre competițiile din Cannes, a fost scurt-metrajul Ultimul drum spre mare al tânărului cineast Adi Voicu, aflat în competiția de scurt-metraje a secțiunii Semaine de la Critique, patronată de către uniunea criticilor de film francezi. Cu o durată de 12 minute, filmul construiește o mică dioramă a societății românești în interiorul unui tren care circulă pe ruta București-Constanța. Titlul acționează drept o întrebare implicită referitoare la soarta celor 6 personaje din vagon – un cuplu de tineri intelectuali prețioși însă ipocriți, două femei vârstnice și iscoditoare, un cetățean turc și o tânără nerăbdătoare. Filmat în cadre lungi, operate de Barbu Bălășoiu (Sieranevada, Ultima Noapte), filmul împrumută anumite caracteristici specifice Noului Val în construcția sa formală, cu mici actualizări: punctul de fierbere al scenariului îl presupune atitudinea rasistă (conștientă sau inconștientă) a pasagerilor români, atingând un subiect din ce în ce mai des discutat în cinemaul românesc. Cu toate acestea, portretele arhetipale ale personajelor par schițate cu tușe groase, care dau un ton ușor prea didactic, demonstrativ întregului demers. Adi Voicu rămâne însă un cineast demn de urmărit pe viitor.

Restul scurt-metrajelor românești prezente la Cannes au fost reunite sub inițiativa Romanian ShortWaves – un calup anual de scurt-metraje românești organizat în cadrul secțiunii necompetitive Cannes Short Film Corner (care există din 2004), un eveniment lung de o săptămână care este atașat spațiului dedicat industriei, Marche du Film. Aceasta este o secțiune relativ controversată a festivalului – este mai degrabă gândită pentru a oferi tinerilor cineaști ocazia de a vizita festivalul de la Cannes și de a-și forma conexiuni în industrie prin networking, astfel încât singurul criteriu prin care filmele sunt admise este plata unei sume de înscriere. Cu toate acestea, filmele din Romanian ShortWaves (un program care a fost inițiat din 2008) sunt supuse unei selecții prealabile de către Asociația Secvențe, organizatoarea programului, însă doar în ceea ce privește filmele realizate de studenți – scurt-metrajele care sunt produse de o companie sunt acceptate automat. Precum toate filmele din Short Film Corner, scurtmetrajele din programul Romanian ShortWaves au putut fi vizionate timp de o săptămână  pe ecrane individuale aflate la nivelul -1 al Palais de Festivals, cât și pe platforma online Cinando.

Următoarele filme au făcut parte din selecția Romanian ShortWaves 2019, fiind prezenți atât cineaști deja bine-cunoscuți, cât și tinere talente ale industriei cinematografice. Unele titluri sunt deja cunoscute publicului autohton, fiind prezente la festivaluri precum TIFF, NexT și Filmul de Piatra, dar și la importante festivaluri internaționale: multipremiatul Cadoul de Crăciun (r. Bogdan Mureșan), Ziua artist, noaptea taxist (r. Dumitru Grosei), The Call (r. Anca Damian), Totul e foarte departe (r. Emanuel Pârvu), Washington (r. Gabriel Achim), Insula (r. Adina Dulcu), Ionuț și Călin (r. Sorin Poamă), Must Love Kubrick (r. Alma Andreescu), Unsilenced Voices (r. Ioana Mischie), Turnul din Pisa (r. Bogdan Ilieșiu), O moarte în familia mea (r. Andra Tarara), Bestia (r. Andreea Lăcătuș), Farewell Daddy (r. Bianca Sescu), cât și Ultimul drum.

Dintre cele 14 filme, doar jumătate au beneficiat de o proiecție publică în sala Palais F a Marche du Film, întrucât proiecțiile din Marche sunt organizate prin închirierea sălilor contra-cost. Din câte se pare, criteriul de selecție al acestei categorii l-ar fi reprezentat nivelul de „confirmare” anterioară a filmelor în alte festivaluri, sau, cel puțin, asta li s-a comunicat cineaștilor care nu au beneficiat de această prezență. Deși, în această logică, este relativ inexplicabilă lipsa unor filme precum O moarte în familia mea (r. Andra Tarara, nominalizat pentru Premiul Tânăra Speranță la Gopo 2019) sau Bestia (r. Andreea Lăcătuș, Premiul pentru cel mai bun film de ficțiune la Filmul de Piatra 2018, în competiție la Shanghai) din rândul filmelor proiectate la Palais F. Iar dacă scopul ShortFilm Corner este cel de a promova tinerele talente care au nevoie de susținere la începutul carierei, atunci poate că n-ar trebui să existe criterii exclusive în privința proiecțiilor.

Pavilionul național al României se află în coloratul și diversul Village International, în zona debarcaderului Pantiero, la numărul 220 – o adunare colorată de standuri și stegulețe ce reprezintă centrele cinematografice naționale din jurul întregului glob. Deși este o zonă mai ales frecventată de producători sau de festivalieri dornici să mai șutească câte-un cocktail la faimoasele happy hours ale Village-ului, pavilioanele sunt practic modul cel mai vizibil prin care delegații culturale din jurul globului își promovează autorii și creațiile cinematografice cele mai recente. Organizat de Centrul Național al Cinematografiei, standul a fost modest, în comparație cu altele – având un catalog al producțiilor din 2018-2019, flyere ale Romanian ShortWaves și câteva prezentări ale unor instituții locale precum UNATC și CINETIc.

Un tânăr producător mi-a mărturisit că și-ar dori ca standul românesc să promoveze mai puternic capacitățile de co-producție ale țării și mai ales noile tax rebates disponibile pentru producțiile internaționale – care variază între 35% și 45% – și să fie mai prezentă și vizibilă ca instituție pe plan internațional. Într-adevăr, dacă ar fi o sugestie, ar fi cea ca standul să promoveze mai mult atât filmele românești pe plan individual și casele de producție locale, dar și cadrul legislativ recent, care este unul prielnic pentru mari producții – iar aici aș numi cel mai nou film al lui Jacques Audiard, The Sisters Brothers, care a beneficiat de aceste noi beneficii. În schimb, deschiderea față de internațional este existentă: standul a găzduit cocktail-ul European Women’s Audiovisual Network, cea mai importantă rețea de profesioniste de film din Europa, a cărei președintă executivă este Ada Solomon.

Pe scurt, deși România a avut o prezență destul de puternică și de vizibilă în cadrul festivalului, există spațiu de îmbunătățire a organizării instituționale a participării românești la Cannes, pe viitor. Pe de o parte, găsesc că este necesară o abordare care să susțină mult mai puternic cineaștii aflați la începuturile carierelor lor, mai ales pe cei care încă nu au debutat în lung-metraj și care au cea mai mare nevoie de conexiunile pe care le poate oferi participarea la un festival de categoria A, chiar și într-o secțiune necompetitivă. Pe de altă parte, având în vedere și noul context legislativ, deschiderea din ce în ce mai mare a industriei și pieței locale spre co-producții, cât și apariția unor noi case de producție în industria autohtonă (menționez aici Micro Film, deoarece importanți tineri producători se dezvoltă aici), ar fi benefică o strategie de promovare mult mai amplă a serviciilor care pot fi accesate în România de către cineaști străini. La urma urmei, cred că prezența noastră la Cannes poate fi definită nu doar de către selecția filmelor în cadrul Competiției Oficiale sau a secțiunilor paralele ale acestuia – iar pentru asta avem nevoie de o strategie.

Un material special de Flavia Dima

Traducere de Andreea Toader

Ultimele Stiri
Abonează-te la Newsletter
Dacă vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din industria de film românesc, atunci te invităm să te abonezi la Newsletter-ul ADFR. Abonându-te la newsletter ești de acord să îți procesăm datele în concordanță cu Politica de Confidențialitate. Mai multe informații despre aceste practici pot fi găsite pe pagina Politicii de Confidențialitate. Îți poți modifica acordul oricând apăsând link-ul de dezabonare de la finalul oricărui email trimis de noi sau contactându-ne la office@romfilmdevelopment.org.