INAPOI LA ADFR

Les Films de Cannes a Bucarest – despre editia a 9-a

Între 19 și 28 octombrie filmele premiate la Cannes ajung în România. Ediția a 9-a se va desfășura simultam în șapte orașe din țară. Ediția din acest an a festivalului vine, așa cum ne-am obișnuit, cu cele mai așteptate filme de la Cannes, aduse pentru prima dată în România, precum și cu proiecții speciale, masterclass-uri, dezbateri și multe altele. 

Avanpremierele toamnei

Filmele românești premiate la festivaluri prestigioase din lume vor avea avanpremierele cu ocazia noii ediții Les Films de Cannes.

Începând cu anul acesta, pentru a sprijini producțiile românești, festivalul va acorda un suport de distribuție în valoare de 5000 de euro, unui film românesc sau în limba română. Sprijinul este oferit de către DACIN SARA și Asociația Cinemascop, pentru distribuitorul filmului.

Câștigătorul în această categoriei se va face prin votul publicului și va fi anunțat în cadrul ceremoniei de închidere a festivalului, duminică 28 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema PRO.

Pentru secțiunea Avanpremierele toamnei, ADFR recomandă:

Alice T (r. Radu Muntean; o co-producție România-Franța-Suedia) – Filmul o are ca protagonistă pe tânăra Andra Guți, în rolul unei fete de 17 ani cu o adolescență complicată – rol pentru care actrița a câștigat premiul pentru interpretare la Festivalul de Film de la Locarno.

Dragoste 1: Câine (r. Florin Șerban), este o poveste care se petrece în Transilvania, undeva în munți. Într-o dimineață, Simion găsește în pădure o femeie bătută. La început, încearcă să afle cine a bătut-o. Apoi, încearcă să o iubească

Lemonade, (r. Ioana Uricariu) – povestea Marei, o soră medicală din România care se vede nevoită să-și tempereze proiecțiile despre visul american – odată ajunsă la fața locului.

Beautiful Corruption, (r. Eugen Damaschin; o producție Republica Moldova) – Filmul este un amalgam de istorii bazate pe fapte reale, concentrate într-un singur erou care, în goana după dreptate, recurge la metode nu tocmai legale.

Filmul 3D My Life Rehearsed in One Leg, (r. Bogdan Mustață) are premiera în cadrul Avanpremierele Toamnei în sala de proiecție de la CINETic. Filmul spune povestea unui cuplu care se reunește după mai multe luni petrecute în spitale diferite în urma unui accident de mașină și va rula de două ori pe zi în weekend, începând de sâmbătă 20 octombrie, și în fiecare seară în zilele săptămânii – dat fiind faptul că sala poate primi doar 12 spectatori. Regizorul va fi prezent la proiecții.

Tot în premieră este și proiecția primului episod din serialul de televiziune Hackerville. Va avea loc vineri, 26 octombrie, de la ora 21:00, în prezența echipei filmului. Regizat de Igor Cobileanki și Anca Miruna Lăzărescu, este primul serial original realizat de HBO România. Intrarea va fi liberă.

Invitați Les Films de Cannes a Bucarest 2018

Pe lângă premiere și avanpremiere, festivalul reușește în fiecare an să aducă invitați deosebiți, reprezentanți esențiali ai industriei cinematografice. Invitații din acest an sunt:

Marin Karmitz, un prolific producător de film European și absolvent La Fémis. A lucrat cu regizori precum Jean-Luc Godard și Agnès Varda și printre cele 108 de filme produse și 350 distribuite de el se numără filmele lui Krzysztof Kieslowski, Theo Angelopoulos, Lucian Pintilie, Gus van Sant, Michael Haneke, Xavier Dolan.

Faimosul regizor Iranian, Asghar Farhadi, care a strâns peste 70 de premii, pentru filme precum About Elly, Beautiful City, The Salesman, Todos la Saben.

Zsófia Szilágyi, regizoarea filmului de debut One Day, un film despre o mama ale cărei probleme se înmulțesc pe zi ce trece, în timp ce ea începe să fie depășită de situație.

Marta Bergman vorbește în documentarele sale despre comunitatea romă și problematica femeii în societatea contemporană. Lungmetrajul său de debut, Seule à mon marriage, surprinde toate aceste preocupări ale autoarei.

Scenaristul Guillaume Nicloux a colaborat cu actori precum Isabelle Huppert, Monica Bellucci, Gérard Depardieu, Jean Rochefort, Vanessa Paradis, iar filmografia sa este una eclectică, trecând de la filme experimentale la filme politice, noir și comedii. Printre filmele sale se numără Les Enfants volants, Le Poulpe, L’enlèvement de Michel Houellebecq, Les Confins du Monde.

Jean-Bernard Marlin, și el absolvent la Fémis, și, după o serie de scurtmetraje premiate, lansează Shéhérezade, primul său lungmetraj de ficțiune, turnat la Marseilles, cu o echipă de non profesioniști.

Lee Chang-dong, este câștigătorul premiului criticii FIPRESCI pentru filmul Burning, și va fi present sâmbătă, 20 octombrie, după proiecția filmului său.

Operatorul Manuel Claro, care a lucrat cu Lars Von Trier pentru mai multe producții, va fi prezent la proiecția filmului The Untamed, de Amat Escalante. De asemenea, Claro va susține un masterclass, organizat de RSC – Romanian Society of Cinematographers, pe 20 octombrie, de la 09:30, la Cinemateca Union – intrarea este liberă.

Regizor, scenarist și producător, Carlos Reygadas, a studiat dreptul și este specialist în conflictul armat și recursul la forță. Dintre filmele sale, adeseori prezente și câștigătoare în competiția de la Cannes, fac parte Japón, Sangre, Silent Light, Post Tenebras Lux. cel mai recent film al său, Our Time/ Nuestro Tiempo, are premiera mondială la Festivalul de la Veneția, anul acesta.

Carlos Reygadas este și cel care va deschide Les Films de Cannes à Timișoara. Pe 19 octombrie, de la 18.30, va fi proiectatOur Time / Nuestro Tiempo. Va fi urmat de o discuție cu regizorul și actorul principal Carlos Reygadas, moderată de criticul Irina Margareta Nistor. Intrarea este liberă.

Spectatorii de la București, vor putea vedea filmul pe 21 octombrie, la Cinema Pro, în prezența regizorului și a Nataliei Lopez, scenaristă, editoare și partenera regizorului în viața reală, care interpretează rolul principal feminin.

Proiecția va fi însoțită de un masterclass deschis deopotrivă cineaștilor și spectatorilor.

În plus, regizorul Gaspar Noe este așteptat să confirme participarea la festival, conform declarațiilor lui Cristian Mungiu, fondatorul festivalului.

Ziua de Aur

O tradiție a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, Ziua de Aur înseamnă proiecții una după cealaltă, a filmelor câștigătoare ale celor mai prestigioase festivaluri din lume: Berlin, Cannes și Veneția.

Prin urmare, programul din acest an cuprinde, în ordine, filmele Touch Me Not, de Adina Pintilie, câștigătorul Ursului de Aur la Berlin (proiectat la Cinema PRO), Shoplifters, de Hirokazu Kore-eda, câștigătorul Palme d’Or la Cannes (proiectat la Elvira Popescu) și Roma, de Alfonso Cuarón, câștigătorul Leului de Aur la Veneția (proiectat la Băneasa Grand Cinema & More, conform dorinței autorului de a avea filmul proiectat în formatul în care a fost realizat, anume filmat pe peliculă de 65 mm, în format 4K și mixat în condiții tehnologice Dolby Atmos). 

Aide à la Distribution

O nouă secțiune la Les films de Cannes este Aide à la Distribution. Începând cu acest an, festivalul oferă posibilitatea unui film dintre cele care nu au avut parte de distribuție în cinematografele românești, fiind distribuite doar în cadrul festivalului să fie achiziționat și prezentat publicului în cinematografe. Alegerea va fi făcută prin votul publicului, care poate alege dintre cele opt titluri din competiție. Suportul financiar este oferit Asociația Cinemascop și înseamnă un pachet de promovare în valoare de 2500 EUR.

Filmele din competiție sunt Ash is Purest White, 3 Faces, Ayka, Les Confins du monde, Shéhérazade, The Load, One Day, Fugue.

Lucian Pintilie omagiat la Les Films de Cannes a Bucarest și Festivalul Național de Teatru

Les Films de Cannes à Bucarest (19-28 octombrie) și Festivalul Național de Teatru (19-29 octombrie) îi aduc omagiu lui Lucian Pintilie – realizatorul român fără care nici teatrul nici filmul românesc nu ar fi arătat la fel astăzi.

În cadrul Les Films de Cannes à Bucarest va avea loc o seară de omagiere a cineastului Lucian Pintilie, sâmbătă, 20 octombrie, la Cinema Muzeul Țăranului. Sunt invitați numeroși oameni de film și teatru, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Maia Morgenstern, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, Constantin Popescu, Silviu Stavilă.

Dintre filmele proiectate amintim Balanța (1992), Duminică la ora 6 (1965), Salonul nr. 6 (1978), Terminus Paradis (1997), Reconstituirea (1968), Prea târziu (1996), O vară de neuitat (1994). Va fi proiectat și documentarul despre Lucian Pintilie, realizat de Horea Lapteș.

Les Films de Cannes a Bucarest 2018 în țară

Timișoara: 19 – 21 octombrie, la Aula Magna a Universității de Vest.

Arad: 19 – 21 octombrie, la Cinema Arta.

Cluj: 26 – 28 octombrie, Cinema Victoria

Iași: 26 – 28 octombrie, Cinema Ateneu.

Luna noiembrie începe cu ediția a doua Les Films de Cannes à Brașov, la Centrul Cultural Reduta și la Cinema One

Oradea: 3 – 4 noiembrie, Teatrul Regina Maria

Suceava: 9 – 11 noiembrie, Teatrul Municipal Matei Vișniec.


Ediția a 9-a a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest va avea loc în perioada 19 – 28 octombrie, la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Union, Cinema Muzeul Țăranului, Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City și CINETic.

Pentru mai multe informații urmăriți site-ul și pagina de Facebook sau Instagram. Biletele și rezervările, inclusiv cele pentru proiecțiile cu intrare liberă, pot fi achiziționate online, prin Eventbook.ro și la casele de bilete ale cinematografelor.

Un articol de Melissa Antonescu

Ultimele Stiri