INAPOI LA ADFR

#IntoTheSpotlight – Despre Dracula Film Festival, Brasov

Dedicăm materialul special #IntoTheSpotlight de luna aceasta festivalului Dracula Film Festival de la Brașov și intrăm în culisele evenimentului pentru a afla cine și cum aduce cele mai bune filme horror, fantasy sau thriller în fața noastră an de an. Marian Gîlea (Președinte Asociația Culturală Fanzin) ne răspunde la întrebări și povestește cum a apărut festivalul, cum a evoluat în timp și care sunt planurile de viitor, printre altele.

Dracula Film Festival ajunge anul acesta la cea de-a șasea ediție, după șase ani de înfricoșat publicul românesc cu cele mai bune producții horror. Cum și de ce a apărut Dracula Film Fest pe scena festivalurilor din România?

Marian Gîlea: Asociația Culturală Fanzin, organizatorul DFF, a fost înființată în anul 2013 cu scopul de a organiza evenimente culturale în Brașov. Am creat atunci un festival de teatru de comedie – Săptămâna Comediei, un festival de stand up comedy – Stand Up Fest, un festival de jazz şi blues – Brasov Jazz & Blues Festival și un festival de film – Dracula Film Festival. Toate evenimentele s-au vrut să fie unice, ceva ce nu mai există în Brașov, şi, mai mult, să aibă potenţialul de a deveni evenimente anuale tradiţionale. Oricum, atunci a fost simplu, pentru că pe vremea respectivă nu se întâmpla aproape nimic în oraș 🙂

Care sunt oamenii de bază care fac rotițele festivalului să se miște, an de an?

Marian Gîlea: Asociația Culturală Fanzin face parte din grupul ‚Zile și Nopți’. Toată echipa ‚Zile și nopți’ din Brașov, formată din 15 persoane, este implicată în organizarea fiecărui eveniment: coordonare voluntari, grafică, on-line, social media, guest management, etc. În plus, la Dracula Film Festival, în acest an am colaborat cu Ioan Big, selecționer și președinte juriu Dracula Digital. Alin Ludu Dumbravă este director artistic și alături de noi de la prima ediție, la fel ca şi Cristian Mărculescu, selecționerul de scurtmetraje. Țin să o menționez și pe Anca Grădinariu, care a fost alături de noi la primele cinci ediții și împreună cu care am creionat conceptul festivalului.

Având în vedere că filmul horror este un tip de film special, ce nu este prezent de obicei în cadrul festivalurilor de film, puteți să ne spuneți care au fost principalele provocări, mari și mici, de care v-ați lovit de când a luat naștere festivalul și până la ediția a VI-a?

Marian Gîlea: Comunicarea festivalului. În fiecare an am vrut să avem o campanie curată, fără prea mult sânge sau elemente groteşti, mai ales că în procesul de selecţie a filmelor nu avem în vedere doar Horror-ul adult ci şi genuri cinematografice mai puţin ‚deranjante’ asociate lui, precum Fantasy sau Thriller. Am căutat ca pentru fiecare ediţie să gândim o campanie de comunicare care să nu deranjeze foarte mult publicul mai puţin pasionat de horror 🙂

Inclusiv logo-ul festivalului (2 puncte roșii), creat de agenția Firestarter din Brașov, este foarte simplu dar de mare impact tocmai pentru că evită să trezească susceptibilităţi în rândul publicului consumator de film în general şi nu doar a celui cu un apetit deosebit pentru horror. În fond, festivalul este o culegere de poveşti cinematografice ca şi celelalte festivaluri iar faptul că ale noastre sunt… mai deosebite faţă de restul şi că nu toate pot fi spuse şi copiilor, nu înseamnă că nu rămân în esenţă… tot nişte poveşti.

Un moment plăcut care vi s-a întâmplat de-a lungul celor șase ani de Dracula Film Festival și care v-a făcut să simțiți că sunteți pe calea “cea bună”? 🙂

Marian Gîlea: Entuziasmul celor implicați în organizare și numărul mare de voluntari care doresc pună umărul la bunul mers al festivalului. Nu în ultimul rând entuziasmul invitaților străini, care de abia așteaptă să ajungă la un festival horror realizat „acasă” la Dracula.

Cum simțiți că a evoluat festivalul de la prima ediție și până acum?

Marian Gîlea: În primul rând noi, cei implicați în organizare, câștigăm experiență valoroasă și învăţând câte ceva de la fiecare ediție ajungem să știm din ce în ce mai bine ce avem de făcut. Apoi, numărul mare de filme înscrise în competițiile festivalului, număr de filme înscrise care crește de la an la an, filme realizate în toate colțurile lumii, duce la mărirea masei de selecţie şi implicit la ridicarea nivelului calitativ a festivalului prin filmele care ajung să străbată întreg drumul până în finală. La ediția din acest an, la competiția de lungmetraj am avut înscrise peste 200 de filme din peste 50 de țări, iar la scurtmetraj am avut înscrise peste 2000 de filme. Nu în ultimul rând, festivalul devine din ce în ce mai cunoscut şi apreciat iar asta se simte și prin numărul crescând de noi spectatori interesați de eveniment.

Care au fost cele mai mari “realizări” ale Dracula Film Fest, din 2013 și până acum?

Marian Gîlea: Cea mai mare realizare este că am reușit să facem acest festival și în ciuda tuturor piedicilor, să ținem în viață festivalul. De exemplu, la ediția din acest an, Primăria Brașov a refuzat să finanțeze festivalul 🙁

În 2018, Dracula Film Festival are loc între 17-21 octombrie, în același oraș special ca de obicei – Brașov. Pe scurt, care sunt trei highlights-uri ale acestei ediții ce nu trebuiesc ratate?

Marian Gîlea: COMPETIȚIA DE LUNGMETRAJ – șase filme în premieră, avându-și rădăcinile în tot atâtea tipuri de civilizaţii și culturi diferite, diseminate pe întreaga planetă

Masterclass-ul susţinut de SERGIO STIVALETTI, legendarul maestru italian al efectelor speciale

Filmul „OVERLORD” produs de J.J. Abrams care închide festivalul, proiectat pe 21 octombrie, cu trei săptămâni înainte de… premiera mondială

Highlight bonus: ZOMBIE WALK-ul din centrul istoric al Brașovului, eveniment al cărui amploare și dimensiune ludică ia proporţii de la an la an

Ce este Ziua Filmului Fantastic Românesc și ce filme putem vedea de obicei în această secțiune?

Marian Gîlea: Este o secțiune nouă în cadrul festivalului, vrem să scoatem în evidență filmul fantastic românesc contemporan, asociat însă şi cu poveşti fantastice din trecut. Pentru prima ediție, selecția a fost făcută destul de simplu – am realizat o listă cu toate filmele fantastice românești pe care le ştiam și am inclus în festival primele filme care au răspuns pozitiv invitației noastre 🙂

Anul acesta spectatorii vor putea vedea „Experimentul București”, „Pentru România” (premieră), „141 A.D. Misiune în Dacia” (premieră) şi „Pași spre lună”, filmul realizat de Ioan Popescu-Gopo, care a fost adus la insistențele lui Cristi Mărculescu.

Ce își propune festivalul pe termen lung?

Marian Gîlea: Vrem să devenim unul dintre cele mai cunoscute şi căutate festivaluri de gen din Europa pentru oamenii ’forever young’. Avem toate ingredientele pentru acest țel. Avem numele lui Dracula, avem Brașovul, unul dintre cele mai frumoase orașe din Transilvania, avem echipa, avem spiritul inovativ, competenţa, pasiunea și entuziasmul necesar pentru ca obiectivul nostru să nu rămână în stadiul de vis.

Cum vă imaginați că o să fie festivalul peste încă șase ediții?

Marian Gîlea: Visul meu este să reușim să-i avem ca invitați la festival pe David Lynch, Lars von Trier și Guillermo del Toro. Să ne țineți pumnii 🙂

Un interviu de Romina Banu

Ultimele Stiri