Dacă cinematograful nu începe în anul 1895, odată cu faimoasa proiecție publică de la Grand
Café din Paris, ci mult mai devreme? Dacă cinemaul, ca mod de expresie specific, era deja
prezent, la stadiul de virtualitate, în tablourile unor Tintoretto, Memling, Monet sau Seurat?
Dacă mitul oglindirii în apă a lui Narcis comunică, peste timp, cu tehnologia imersivă a VR-
ului? Dacă frații Lumière nu sunt părinții cinematografului, așa cum se crede de obicei, ci
ultimii pictori impresioniști? Sau dacă Thomas Edison, inventatorul efemerului kinetoscop, a
anticipat de fapt vârsta rețelelor sociale, cu pulverizarea lor multi-ecran?
Acest curs intensiv își propune să lanseze o serie de asemenea ipoteze contra-intuitive,
considerând că a sosit momentul să deschidem larg porțile unei istorii non-lineare,
speculative, alternative asupra cinemaului, și să îl conectăm cu o istorie mai largă a formelor
de reprezentare.
Cursul pornește de la figura centrală a marelui regizor și teoretician de film Serghei
Eisenstein (1898-1948), care în ultimele luni din viață s-a dedicat unei lucrări monumentale,
rămase nefinalizate și editate până la urmă abia recent sub forma originară, intitulată Note
pentru o istorie generală a cinematografului (Amsterdam University Press, 2013). În
manuscrisul rezultat, Eisenstein urmărea să condenseze un interes constant, dar dispersat
pentru abordarea diacronică, anti-evolutivă a trecutului artei, căutând precedente pentru
ideea de „film” și speculând euristic asupra aporturilor specifice ale picturii, sculpturii,
muzicii, literaturii, teatrului etc. – chemate să opereze o sinteză totală în cadrul „celei de-a
șaptea arte”.
Pornind de la această scriere capitală, în care se arată nevoia ca „[t]ocmai din punctul de
vedere al cinemaului […] să fie analizate toate formele de artă dinaintea sa” (Antonio
Somaini), cursul se racordează la o arie de cercetare internațională recentă, cunoscută drept
arheologia mediilor – o disciplină care vizează reînnoirea înțelegerii asupra universului
audiovizual din trecut și prezent. În locul sistematizărilor convenționale, modulul va
privilegia astfel interacțiunea cu participanții, intuițiile și conexiunile neașteptate.
Fără a fi propriu-zis un curs de istoria artei, acesta urmărește înscrierea cinemaului într-o
vastă genealogie a reprezentării, respingându-i insularitatea în numele unui continuum
provocator între forme de expresie distincte, alcătuit din mutații lente și fracturi paradoxale.
De la primele încercări de figurare a mișcării odată cu picturile rupestre și până la cele mai
recente experiențe de video art, trecând prin istoria conceptului de montaj, a tehnicii de
filmare sau a sunetului stereo, și apelând la nume precum El Greco, Vermeer, Goya, Monet,
Marey, Warhol, Cage, Richter, Antonioni, Jude și Steyerl și alții, cursul propune un demers
radical de reconfigurare a axei evolutive a istoriei artei.
Cui i se adresează
Cursul se adresează tuturor pasionaților de cultură audiovizuală, indiferent de nivel – de la
studenți ai umanioarelor (film, arte vizuale, studii culturale, teatru…) la critici, curatori sau
artiști media interesați de explorarea unor noi conexiuni transversale prin istoria artei.
Singurul prerequisit este curiozitatea.
Outcome
La finalul cursului, vei dobândi o înțelegere conceptuală mai largă asupra elementelor
constitutive ale cinemaului, precum și libertatea de a trasa fire genealogice intermediale prin
istorie – o nouă busolă experimentală pentru a naviga mai complex, dar și mai decomplexat,
prin cultura vizuală de ieri și de azi
