INAPOI LA ADFR

Comedy Cluj – despre editia a 9-a

De pe 12 octombrie până pe 21 octombrie, Clujul va răsuna de râsetele publicului festivalului Comedy Cluj.

Comedy Cluj este un festival hotărât să ne facă să râdem, iar ediția 9 vine cu forțe proaspete. Dacă până acum festivalul se concentra doar pe filme, din acest an, vom avea parte și de spectacole de stand-up, teatru, improvizație și evenimente speciale.

Din 2017, Comedy Cluj este organizat de Asociația Creative Ways și Lagom Agency, iar director este Vlad Gliga (curator TEDxEroilor). Secțiunea de filme este curatoriată de Bogdan Beșliu și cuprinde atât filme din repertoriul internațional contemporan, cât și filme românești clasice, garantate să facă publicul să zâmbească prin umorul tipic românesc, cum ar fi:

Totul pentru fotbal – Într-un mic orășel de provincie, totul merge strună, în afara activităților sportive. Toți locuitorii trăiesc o mare dramă, pentru că echipa orașului este în pragul retrogradării. Câțiva suporteri fanatici sunt gata să facă „orice pentru fotbal”, chiar dacă asta înseamnă niște manevre nu tocmai oneste. Însă cei mai mulți cetățeni nu sunt de acord cu această atitudine lipsită de fair-play, ceea ce dă naștere unui „meci” tensionat, disputant însă în afara terenului.

Operațiunea Monstrul – Un grup de cinci bărbați, prieteni sau colegi de serviciu, pleacă, fără știrea nevestelor, într-o expediție în Deltă. La pescuit, respectiv la vânătoare, personajele ajung în situații dintre cele mai ridicule și amuzante. Comicul de situații erupe în momentul în care, contrar uzanțelor vremii, Corneluș, cel mai mic în ierarhie, prinde Monstrul.

Alo, aterizează străbunica! O comedie în care o strabunică, înaintată în vârstă, dar limpede în gândire, reușește să-și salveze nepotul de la un divorț inevitabil. Romeo (Sebastian Papaiani), de profesie economist, și Julieta (Adela Marculescu), telefonistă, trec printr-o criză conjugală care se poate finaliza foarte ușor printr-o despărțire.

Păcală – Pe-un picior de plai românesc, într-o casă nevoiașă vine pe lume un copil năzdrăvan, numit Păcală. Precoce, el știe cum arată lumea cu bune și cu rele, cu oameni frumoși dar și cu proști și nemernici.

O altă secțiune de neratat la Comedy Cluj este și Romanian Comedy Shorts, unde se pot vedea scurtmetrajele Wilkommen, Suntem însărcinați, Taxi De Niro, Bestia, La întâlnire, Motel Struguraș.

Ediția cu numărul 9 aduce cu sine și workshop-urile de scriere creativă, axate pe tehnici de scriere umoristică și coordonate de Călin Petrat (Times New Roman), precum și concursuri de Internet Culture și workshop-uri de educație media și benzi desenate.

Printre invitații la Stand-Up se numără cei doi comedianți britanici Mike Shephard (scriitor și comedian pentru BBC Radio 4) și David Whitney, echipa Ceva Mărunt, Mircea Bravo, Radu Isac & Sașa și alții.

Parte a programului de Stand-Up este și concursul Comedy Open Mic, unde o serie de comedianți amatori sunt invitați să facă publicul să râdă cum știu ei mai bine, pe o durată de timp impusă. Juriul principal sunt râsetele oamenilor. Concursul se va desfășura în două etape eliminatorii și o finală în care vor fi aleși cei trei câștigători.

Secțiunea de teatru cuprinde 6 spectacole, toate emoționante, energice și, desigur, amuzante.


Festivalul Comedy Cluj se desfășoară între 12 și 21 octombrie, la Cluj-Napoca și este organizat de Asociația Creative Ways și Lagom Agency.

Va avea loc la Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria, Cinema Dacia și Urania Palace.

Mai multe informații despre bilete găsiți aici și puteți urmări ultimele noutăți legate de festival pe website sau Facebook.

Un articol de Melissa Antonescu

Ultimele Stiri