INAPOI LA ADFR

Ceau, Cinema! – despre editia a cincea

Festivalul “de buzunar” Ceau, Cinema! a apărut din dorința de a le arăta timișorenilor (și nu numai) faptul că filmul românesc și european poate fi la fel de atractiv ca și producțiile Hollywood-iene, dar mai apropiat sufletului nostru. Și că lubenița e mai gustoasă ca popcornul.

“Cincinalul” Ceau, Cinema ne așteaptă cu o ediție dedicată spectatorului iubit și cu documentare despre sfârșitul comunismului, o secţiune necompetiţională cu premiere la Grădina de Vară, Retrospectiva Andrei Ujică, un focus Florin Iepan și un omagiu adus documentaristului Răzvan Georgescu.

Secțiunea competiţională de anul acesta este dedicată cineaştilor din ţările cu minorităţi tradiţionale în regiunea Banatului. Cele șase filme selectate de criticul Ionuț Mareș concurează pentru trei trofee: Marele Premiu Ceau, Cinema ‘Răzvan Georgescu’, în valoare de 1500 euro, Premiul Vitas pentru Film Independent sau de Debut de 1000 euro, Premiul Publicului de 500 euro.

Probabil una dintre cele mai așteptate secțiuni din programul Ceau, Cinema! de anul acesta este retrospectiva Andrei Ujică. În cadrul acestei secțiuni pot fi văzute trei filme ale acestuia – Videograme dintr-o revoluție, Out of the present și Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu.

Programul de anul acesta este unul variat și plin de titluri ce merită văzute, așadar vrem să vă arătăm care sunt cele cinci recomandări ADFR:

De asemenea, pe 21 iulie începând cu ora 11:00 va avea loc un masterclass cu cineastul Andrei Ujică, în care acesta va vorbi despre ce înseamnă Noul Cinema Nonficțional și despre metoda sa de lucru, pornind de la cele trei filme prezentate în cadrul retrospectivei pe care i-o dedică Ceau, Cinema!

Întreg programul Ceau, Cinema! 2018 poate fi consultat aici.

Juriul Ceau, Cinema! 2018 este format din Alina Grigore (actriță), Florin Iepan (regizor) și Ileana Bîrsan (critic de film, scenarist).

Festivalul va avea loc în Timişoara la Sala 2 a Teatrului Național, sala mare a Teatrului Maghiar, spațiile de la Casa Artelor, la Grădina de Vară a Filarmonicii Banatul şi la Centrul Cultural Ambasada, respectiv în Gottlob, prima localitate din mediul rural din România care a reuşit să-şi reabiliteze cinematograful.


Ceau, Cinema! are loc anul acesta între 19-22 iulie, la Timișoara și Gottlob (primul sat din România cu un cinematograf renovat), în cinema și spații alternative. Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul lor. Trailer-ul acestei ediții poate fi văzut aici. Mai multe detalii despre bilete puteți găsi aici.

Un articol de Romina Banu

Ultimele Stiri