INAPOI LA ADFR

Ceau, Cinema! – despre ediția 6

E a VI-a ediție a festivalului timișorean de film și programul de anul acesta aduce publicului proiecții variate și evenimente speciale pentru toate gusturile și toate vârstele.

În competiția festivalului Ceau, Cinema se anunță o selecție de filme prezentate și premiate la marile festivaluri ale lumii, precum Locarno, Karlovy Vary, Cannes, Toronto, Torino etc. Juriul este format din Maria Drăguș – în prezent actriță în Germania, cunoscută pentru rolurile sale în filme precum Panglica albă (r. Michael Haneke) sau Bacalaureat (r. Cristian Mungiu) –, Vlad Ivanov4 luni, 3 săptămâni, 2 zile (r. Cristian Mungiu), Expresul zăpezii (r. Bong Joon-ho), Un pas în urma serafimilor (r. Daniel Sandu), La Gomera (r. Corneliu Porumboiu) – și Mălina ManoviciBacalaureat (r. Cristian Mungiu), Lemonade (r. Ioana Uricaru).

Invitatul special din acest an este renumitul cineast sârb și unul dintre inițiatorii genului „docudramă”, Želimir Žilnik. În cadrul Ceau, Cinema! va avea loc o retrospectivă a sa, organizată cu ajutorul colaborării cu Art Encounters Biennial 2019. Dintre filmele prezentate se numără Opere timpurii, Kenedi se întoarce acasă, Serbistan_Jurnal de bord.

Va avea loc o retrospectivă a Noului Cinema German, cinemaul anilor ’60-’80. Spectatorii vor putea vedea filme de Wim Wenders, Werner Herzog şi Rainer Werner Fassbinder. Tema ediției din acest an este filmul noir.

Vor fi proiectate patru documentare-portret realizate de femei regizor în cadrul secțiunii DOC-minică. Trei dintre cineaste își îndreaptă atenția spre familia lor. Stanca Radu, nepoata Stelei Popescu, realizează documentarul Popeasca¸ despre viața artistei, Mila Turajlić vorbește despre mama sa în filmul Cealaltă parte a lucrurilor, iar filmul Timebox, al Norei Agapi, care va fi și prezentă la proiecție, îl are ca subiect pe fotograful și realizatorul de documentare Ioan Matei Agapi, tatăl cineastei.

Cel de-al patrulea film, Valsul Waldheim, de Ruth Beckerman, analizează modul în care a fost deconspirat secretarul general al ONU Kurt Waldheim, de Congresul Mondial Evreiesc, în timpul războiului.

Așa cum ne-a obișnuit, Ceau, Cinema! ne așteaptă cu secțiunea de Filme bănățene pregătită, anul acesta, cu focus pe Dobrivoie Kerpenisan și documentarele sale despre viața după comunism într-o comună bănățeană și despre călătoria unuia dintre localnici în America. Regizorul este invitat special al festivalului.

Copiii sunt așteptați la Ceau, Junior! unde se văd animații, scurtmetraje și lungmetraje, dar în cadrul căruia va avea loc și Ludoteca Habarnam, un club de joacă și de lectură pentru copii, destinat celor cu vârste între 0 și 10 ani.

În afară de proiecții, de neratat este Atelierul de film Ceau, Cineva!, unde invitații Alina Grigore (actriță Ilegitim, Din dragoste cu cele mai bune intenții) și Robi Urs (actor Ilegitim, Atât de strălucitoare e vederea) vor prezenta participanților bazele actoriei de film și le vor împărtăși lucruri esențiale de știut pentru un casting. Workshop-ul va avea loc pe perioada festivalului, 18-21 iulie, iar înscrierile se fac pe adresa de e-mail weneedvalues@gmail.com.


Ceau, Cinema! va avea loc la Timișoara și Gottlob, între 18 și 21 iulie 2019, la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely, Sala 2 – Teatrul Național Mihai Eminescu, Ambasada, Casa Artelor, Grădina de Vară Capitol, Filarmonica Banatul, Cinema Gottlob.

Pentru mai multe informații, accesați site-ul Ceau, Cinema!

Un articol de Melissa Antonescu

Traducere de Andreea Toader


­

Ultimele Stiri
Abonează-te la Newsletter
Dacă vrei să fii la curent cu ultimele noutăți din industria de film românesc, atunci te invităm să te abonezi la Newsletter-ul ADFR. Abonându-te la newsletter ești de acord să îți procesăm datele în concordanță cu Politica de Confidențialitate. Mai multe informații despre aceste practici pot fi găsite pe pagina Politicii de Confidențialitate. Îți poți modifica acordul oricând apăsând link-ul de dezabonare de la finalul oricărui email trimis de noi sau contactându-ne la office@romfilmdevelopment.org.