INAPOI LA ADFR

#behindthescreen: in dialog cu Ioana Uricaru despre Lemonade

Un interviu cu Ioana Uricaru despre lungmetrajul său de debut, Lemonade. Despre provocări, multe duble, întâmplări amuzante și visul american.

Pe scurt și pentru cititorii care nu au văzut încă filmul, despre ce este vorba în Lemonade?

Românca Mara, mama singură a unui băiețel de opt ani, Dragoș,  se mărită cu un american (Daniel) pe care-l cunoaște de foarte puțin timp și speră să obțină cât mai repede greencard-ul – permisul de muncă și ședere permanentă în SUA. Însă, din păcate, planul ei care părea foarte simplu se lovește de obstacole care îi pun la încercare resursele.

Filmul abordează tema emigrării în Statele Unite ale Americii și procesul de obținere a unei vize cu ajutorul căsătoriei cu un cetățean american, precum și nenumăratele probleme cu care se confruntă Mara, personajul principal, în urma acestei decizii. De ce ai ales acest subiect pentru primul tău film și care a fost inspirația ta?

Am vrut mult să fac un film despre o femeie româncă transplantată în SUA, pentru că este o experiență pe care o cunosc foarte bine. Multe dintre evenimentele din poveste mi s-au întâmplat mie, multe s-au întâmplat unor oameni care mi le-au povestit, iar unul sau două au fost inspirate din presă. Textura emoțională a experienței de emigrație îmi este foarte familiară, și mi-am dorit să fac un film care, dincolo de evenimentele și întorsăturile poveștii, redă sentimentul de fragilitate și precaritate care marchează această experiență.

Cum de ai ales titlul Lemonade pentru acest film?

Titlu e inspirat dintr-o foarte răspândită expresie americană: „when life gives you lemons, make lemonade”. Mi se pare o zicală care cuprinde două trăsături complementare ale modului de viață american: pe de o parte o atitudine pozitivă, un optimism vecin cu idealismul, iar pe de altă parte un oarecare cinism, aproape o cruzime – o așteptare ca, indiferent cât de proaste sunt cărțile pe care le-ai primit, tu să faci un miracol și să câștigi în mod miraculos.

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat la filmări?

Orice filmare este o întreprindere grea, un test de anduranță fizică și de disciplină emoțională. Producția a avut multe elemente considerate a spori gradul de dificultate: filmare în locație, filmări de noapte, rol important pentru un copil. Trebuie să spun că Milan Hurduc, interpretul lui Dragoș, a fost un profesionist desăvârșit și nu am întârziat niciodată din motive legate de munca lui – însă, conform legii, copiii nu au voie să petreacă la filmări mai mult de un anumit număr de ore zilnic, ceea ce duce inevitabil la restricții în programare. Un lucru interesant a fost diversitatea etnică a echipei – aveam cetățeni din vreo șase sau șapte țări – ceea ce a necesitat o perioadă de acomodare la cultura și obiceiurile partenerilor și a rezultat într-un platou pe care se vorbeau patru limbi, eu fiind nevoită să navighez constant între ele ca să pot comunica.

Acțiunea filmului este plasată într-un oraș american, nenumit, dar filmările au avut loc în Montreal. Cum și de ce a fost luată această decizie?

În principiu, noi am fi vrut să filmăm în Statele Unite, însă am aflat destul de repede că va fi imposibil să obținem vize de lucru sau permise de muncă, fie ele și provizorii, pentru actorii și membrii echipei care veneau din Europa. Deci, ne-am reorientat rapid spre Canada, o țară care poate servi cu succes drept dublură pentru SUA și cu care România are un tratat de coproducție (între timp a devenit și membru Eurimages) ceea ce a simplificat procedurile birocratice. Canada a fost un partener foarte bun, ne-au susținut, au promovat filmul, și suntem foarte mulțumiți de această decizie.

A existat vreo secvență atât de complexă sau dificilă încât să fie nevoie de zeci de duble până să ajungeți la rezultatul dorit?

Cam toate cadrele au avut cel puțin 20 de duble.

 Lemonade este lungmetrajul tău de debut, care a avut premiera mondială la Berlinale și care a impresionat publicul, aflându-se printre cele mai așteptate producții. Ce feedback ai primit de la publicul din țară?

Am însoțit filmul la premiera lui în multe orașe din România, și reacțiile publicului mi-au întrecut așteptările. Am avut săli pline și conversații foarte bune, cu întrebări bine gândite de un public atent și interesat. Lumea nu se mai lăsa dusă din sală la finalul discuțiilor.

Deși este un film care ilustrează foarte bine o traumă și o situație pe cât se poate de reală, nouă ne place să ne bucurăm de fiecare dată și de partea mai frumoasă a lucrurilor. Ne poți povesti o întâmplare amuzantă de pe platourile de filmare? 🙂

Nu știu cât e de amuzant, dar două dintre incidentele povestite în film ni s-au întâmplat, unor membri ai echipei, și în timpul filmărilor – ceea ce a confirmat într-un fel autenticitatea lor. Și mi s-a părut interesant și faptul că n-am avut nici un american în echipă sau în distribuție J (doar un membru al echipei de grip-electric avea dublă cetățenie)

A fost ceva ce ți-ai dorit foarte tare ca regizor pentru acest film, dar nu ai putut obține?

Ar fi fost cumva de ajutor dacă am fi putut să filmăm în Statele Unite, ne-ar fi economisit multă energie și niște bani. Însă acolo n-am fi obținut sprijinul fiscal și guvernamental pe care ni l-a acordat Canada, deci poate totuși a fost mai bine așa.

Pe scurt, ce crezi că ar trebui să rețină oamenii despre „visul american”?

Conform visului american, în viață poți obține orice îți dorești. De reținut: da, într-adevar, dar numai dacă ești gata să faci orice ți se cere.

Ce planuri de viitor ai? Pregătești un nou lungmetraj?

Planul meu este să nu mai treacă opt ani până să fac următorul film 🙂

Photo by Annette Hornischer, courtesy of the American Academy in Berlin

Un interviu de Romina Banu

Ultimele Stiri