TIFF – despre editia a XVI-a (2017)

Am strâns la un loc câteva detalii pentru voi despre ediția de anul acesta a TIFF - Transilvania International Film Festival legate de competiție, juriu, programe speciale, workshop-uri și invitați. Ca în fiecare an, TIFF are loc la Cluj-Napoca și ne va ține în priză cu două săptămâni de filme și evenimente, între 2 și 11 iunie.

COMPETIȚIA

Dintre cele 12 titluri care concurează pentru Trofeul Transilvania, 8 sunt debuturi.

,,Ca-n fiecare an, mă interesează să descopăr acele voci singulare și curajoase care nu joacă precaut și preferă să riște totul pe o carte. În selecția din acest an, șocul vine de unde te aștepți mai puțin, emoția arde la foc mic, dar efectele ei sunt devastatoare, dilemele morale și pariurile formale te scot din zona de confort, iar relațiile de familie sunt puse la grea încercare înainte ca situația să se stabilizeze. Adevărurile vieții și provocările ficțiunii – aceasta e aventura competiției TIFF din 2017’’ – Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului.

Competiția celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie), dedicată exclusiv regizorilor aflați la primul sau al doilea film, este o veritabilă zonă de conflict: povești pe muchie de cuțit, inspirate de evenimente reale sau experiențe personale, situații provocatoare și abordări temerare, fabule morale nuanțate sau extreme, semnate de regizori care își asumă riscuri și despre care, cu siguranță, se va mai auzi.

Chiar dacă România lipsește în acest an din competiție, există două prezențe autohtone în selecție: Actorul Alec Secăreanu are rolul principal în Tărâmul binecuvântat/ God’s Own Country, descris de critici ca fiind răspunsul britanic la Brokeback Mountain, iar Tudor Panduru semnează imaginea pentru comedia dulce-amară Familia mea fericită/ My Happy Familly (r. Nana Ekvtimishvili, Simon Gross).

Alte debuturi ce merită văzute la TIFF anul acesta sunt: Teren de joacă/ Playground (r. Bartosz M. Kowalski; Polonia), un film inspirit de crima săvârșită de doi adolescenți britanici, Tărâmul celor mici/ Land of the Little People (r. Yaniv Berman; Israel), în care este surprinsă lupta pentru teritoriu a doi dezertori cu un grup de copii. De asemenea Zeus, primul lungmetraj al lui Miguel Calderón, supranumit ,,copilul teribil al artei contemporane mexicane’’, este bazat chiar pe povestea impresionantă care i-a schimbat viața. Printre recomandările noastre se numără și Delfinii înoată spre est/ Las Toninas Van Al Este (r. Gonzalo Delgado, Verónica Perrota), Gloria/ Glory (r. Kristina Grozeva și Petar Valchanov) și Simularea/ Simulation, primul film al actorului iranian Abed Abest și, cu siguranță, cea mai provocatoare propunere vizuală din competiție.

Teaser-ul competiției TIFF 2017 aici.

JURIUL

Din juriul Competiției vor face parte, printre alții, actrița Clotilde Courau, Prințesă de Veneția și Piemont, care poate fi văzută la TIFF în L’Ombre des femmes (r. Philippe Garrel), criticul de film Geoff Andrew (Sight & Sound), selecționer pentru BFI Southbank și consultant pentru London Film Festival, și regizorul Marian Crișan.

ZILELE FILMULUI ROMÂNESC

Zilele Filmului Românesc (8-10 iunie) includ, în acest an, 27 de titluri (13 lungmetraje și 14 scurtmetraje) selecționate din peste 120 de înscrieri. Cinci lungmetraje vor putea fi văzute la Cluj în premieră mondială.

Din selecția “Zilele Filmului Românesc”, ADFR vă recomandă următoarele titluri ce urmează să fie văzute la TIFF în premieră:

  • Breaking News, noul film al Iuliei Rugină va rula în premieră absolută la TIFF, cu Andi Vasluianu în rolul unui jurnalist de televiziune care supraviețuiește unei explozii într-o uzină. Pus în situația de a realiza un reportaj in memoriam, el constată că nu știe mai nimic despre colegul care și-a pierdut viața.
  • Aniversarea, a șaptea producție regizată de Dan Chișu care va avea, de asemenea, premiera mondială la Cluj. Este ultimul film în care joacă regretatul Mircea Albulescu. În jurul lui, la împlinirea a 94 de ani, se adună familia și prietenii, într-o seară plină de amintiri tulburi și discuții în contradictoriu.
  • Ouăle lui Tarzan, cel mai nou documentar semnat de Alexandru Solomon și filmat în Abhazia, care va avea prima vizionare cu public la TIFF. Pornind pe urmele legendarei inițiative a lui Stalin de a crea muncitorul perfect dintr-un hibrid om-maimuță, regizorul ajunge la o interesantă combinație de SF și documentar.
  • Procesul, regizat de Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan pun spectatorul în rolul de judecător. Documentarul urmărește cazul controversat al lui Mihai Moldoveanu, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care susține că nu a comis-o.

Selecția completă poate fi văzută AICI și cuprinde și alte titluri precum Planeta Petrila (r. Andrei Dăscălescu), Ultimul căldărar (r. Cosmin Bumbuț, Elena Stancu), Varză, cartofi și alți demoni (r. Șerban Georgescu), Țara moartă, Inimi cicatrizate (r. Radu Jude), Ana, Mon Amour (r. Călin Peter Netzer), scurtmetrajul Scris/Nescris de Adrian Silişteanu.

ALT.ROM.COM

E anul comediei romantice alternative la TIFF!

Pasionante, efervescente și, nu în ultimul rând, imprevizibile, cele zece filme din secțiunea tematică Alt.Rom.Com propun o abordare diferită, originală a genului. Titlurile sunt alese de directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov și vor concura pentru Premiul FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film).

,,Comedia romantică e un gen privilegiat de marile multiplexuri, nu și de festivaluri. Atunci când vine vorba de comedii romantice ne-hollywoodiene, lucrurile sunt și mai complicate, pentru că majoritatea festivalurilor nu se înghesuie să le programeze, preferând filmele grele, serioase, în dauna divertismentului frivol, cu lipici la public. Secțiunea Alt.Rom.Com își propune să le dea o șansă acestor, să le zicem, comedii romantice alternative care fie vin din zona indie americană sau de pe alte meleaguri, respectând cu religiozitate formula, dar fiind ignorate de multiplex, fie deviază de la rețeta genului și introduc un twist în povestea de dragoste. Altfel spus, râdem, glumim, dar oare eroii rămân împreună la final?’’ – Mihai Chirilov.

Câteva titluri din cele zece filme selectate pentru Alt.Rom.Com sunt: Tu și numai tu/It Had To Be You (r. Sasha Gordon), Zoologie/Zoology (r. Ivan I. Tverdovsky), Pierduți în Paris/ Paris Pieds Nus (r. Fiona Gordon și Dominique Abel), Dezîndrăgostire/ Afterlove (r. Stergios Paschos).

Lista completă a filmelor din selecție poate fi găsită aici. Teaser Alt.Rom.Com aici.

INFINITIFF

Virtual Reality, cinema interactiv, instalații inedite și două workshop-uri (3-10 iunie).

InfiniTIFF, un spațiu al viitorului susținut de Samsung Electronics România, amenajat în fosta Casă de Modă din Cluj-Napoca, este o platformă dedicată noilor forme de storytelling audiovizual și își propune să-i conecteze pe cinefili și artiști la ideile și inovațiile de ultimă oră în materie de realitate virtuală/ Virtual Reality (VR) și cinema interactiv.

Prima ediție a InfiniTIFF îl care drept curator pe Erwin M. Schmidt, cu experiență extinsă în producție, vânzări internaționale și organizarea de festivaluri.

„Prin intermediul InfiniTIFF, vom redefini experiența cinematografică colectivă a secolului 21 și vom explora modul în care realitatea virtuală și filmul convențional pot coexista. Este o șansă unică de a completa receptarea tradițională, pasivă a filmelor într-un festival cu experiențele active, participative ale noilor forme de storytelling audiovizual” – Erwin M. Schmidt.

InfiniTIFF VR Workshop powered by Samsung se adresează profesioniștilor din lumea cinematografică, designerilor, artiștilor vizuali, pasionaților de animație digitală, jocuri, specialiștilor în software, tuturor celor interesați să dezvolte interacțiuni și conținut în VR. În urma înscrierilor, 16 participanți selecționați vor lucra în echipe de câte patru și vor produce conținut VR original pe parcursul a patru zile, conținut care va fi editat apoi într-o versiune interactivă, vizionat de public în aceleași locuri în care a și fost produs. Tutorii sunt specialiști cu experiență internațională, nume importante în peisajul european al noilor tehnologii: Mads Damsbo – producător, Balder Brüsch – creative technologist la Makropol, studio de VR din Copenhaga și Fred Baus de la Realab, studio de software VR din Luxemburg.

Termenul limită pentru primirea aplicațiilor este 23 mai. Formular de aplicare aici.

Un alt workshop va fi VR Canvas: Tilt Brush, realizat în colaborare cu CINETic – Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative, din cadrul UNATC. Șase artiști selecționați vor avea o zi la dispoziție pentru a realiza un concept ilustrat în realitate virtuală, pe o temă dată, cu ajutorul Tilt Brush, un proiect artistic lansat de Google care permite desenul 3D  în realitatea virtuală. Rezidența va avea loc între 4 și 6 iunie și va include o etapă de training și de teste în Tilt Brush. Rezultatele atelierului vor fi prezentate publicului între 7-10 iunie.

Data limită pentru aplicații: 23 mai. Formular de aplicare aici.


După cum probabil ați aflat deja și de pe pagina noastră de Facebook, Alain Delon, starul francez, va veni pentru prima oară în România ca invitat special al festivalului. Rebelului filmului francez, simbol al cinematografiei europene și unul dintre cei mai iubiți actori ai lumii îi va fi acordat la TIFF Premiul pentru întreaga carieră, pentru contribuția sa artistică excepțională.

În onoarea sa, pe data de 9 iunie, Piața Unirii va găzdui o proiecție specială a filmului Afacerea Pigot/ Pour la peau d’un flic (1981), thriller-ul regizat de Alain Delon, avându-l pe îndrăgitul actor francez și în rol principal. Biletele pot fi cumpărate în avans pe BiletMaster și de pe aplicația TIFF 2017.


De asemenea, la gala de închidere din 10 iunie, de la Teatrul Național Cluj-Napoca, actrița Tora Vasilescu va fi distinsă cu Premiul de Excelență pentru meritele sale artistice deosebite și pentru contribuția adusă cinematografiei românești.


În caz că nu v-am convins cu prezentarea programului și a highlights-urilor ediției de anul acesta, vă lăsăm cu un teaser TIFF, parte din campania de imagine a celei de-a XVI-a ediții, realizată de artiștii româno-britanici Anton și Damian Groves. În teaser-ul de mai jos, fiind și al treilea spot din seria fanteziilor cinematografice, King Kong o răpește pe Mădălina Ghenea!

 

un articol de Romina Banu

Ultimele Știri
HELLO!

If you want to be up to date with all the events and workshops happening in the film industry, subscribe to our newsletter. As a bonus, we promise you the coolest interviews and news!