INAPOI LA ADFR

#intothespotlight: ShortsUP, interviu cu Alexandra Safriuc

Ne pregătim de ”Marele Picnic” Shorts Up, care va avea loc în acest weekend, la Grădina Botanică din București. Și ca să o facem cum trebuie, v-am pregătit un super interviu cu Alexandra Safriuc, director artistic, selecționer de filme și membru fondator ShortsUp

De unde a pornit ShortsUP: povestește-mi a cui a fost ideea, cum s-a format echipa și cum ați gândit primele evenimente?

Ideea le-a aparținut lui Răzvan Crișan, Alinei Chirvase, Mugur Crângașu și Cristian Vasile. Când am intrat eu în echipa, ideea exista dar încă nu se materializase în nimic concret.

Eu l-am cunoscut prima data pe Mugur și prin Mugur pe Răzvan, care mi-a povestit de această idee, de proiectul ShortsUP și m-a întrebat dacă aș vrea să mă implic și să mă ocup în principal de partea de selecție.

Deci ai făcut parte încă de la început și ai fost prezentă în organizarea primelor evenimente ShortsUP.

Da. La primul eveniment practic nu am avut de făcut o selecție: a fost numit ”Amintiri din Epoca de Aur” și au fost proiectate ambele filme ale lui Cristian Mungiu in aceiași seara la MNAC. A fost primul event cu script si scopul era sa recreem in spatiul de la muzeu atmosfera din timpul comunismului. Imi aduc aminte momentul in care a sosit Cristian Mungiu si a fost anunțat la portavoce, a fost oprită toată coada la intrarea lui, iar publicul a intrat natural in poveste si a inceput sa aplaude.

Și bănuiesc că a fost și o confirmare că puteți merge inainte.

Da, asta pe de o parte dar în perioada aia aveam deja și niște relații cu diferiți sponsori prin care ne angajam să facem lunar evenimente. A fost o perioadă foarte bună pentru ShortsUP, primii ani fiind de altfel cei mai buni, adica sustenabili. Eram capabili să plătim ”screening fee-ul” aproape la toate filmele și simțeam că contribuim la industria filmului de scurtmetraj.

Știu că ați avut multe evenimente de-a lungul anilor, de la proiecții lunare precum “Eroi Contemporani”, “Pacate Capitale”, la “Erotic Shorts” , “Musicology” sau ”Noaptea lungă a filmelor scurte”. Multe dintre ele au disparut. De ce?

Când am intrat în proiect eram toți foarte tineri și nu conta atât de mult stabilitatea financiară. Cu timpul am crescut, unii dintre noi s-au îndreptat spre alte proiecte și din păcate, în ultimii ani a devenit din ce în ce mai dificil să găsim sponsori cu care să creăm o relație de lunga durata. In ultimii ani am incercat sa accesăm si finanțări de stat, dar sumele sunt destul de mici pentru costurile proiectului. La ”Noaptea lungă a filmelor scurte”, pentru care am luat o finanțare de la CNC anul trecut, nu am putut acoperi nici măcar întreaga chirie a sălii de proiecție. Și atunci am luat cumva o pauză, pentru a ne organiza, a ne gândi la soluții. Ne dorim să schimbăm puțin structura.

Dar sunteți aceiași echipă de la început sau au mai părăsit corabia niște oameni?

Din echipa inițială am rămas doar eu. Un rol foarte important îl are in ultimii ani Daniela Ștefănescu, manager-ul de proiect. De multe ori face munca mai multor oameni si in principal datorita implicarii ei ShortsUP-ul a continuat si anul acesta.

Care este, în momentul de față, cel mai “demanding” proiect marca ShortsUP?

Din punctul meu de vedere, cel mai provocator proiect, care ne-a și băgat în o groază de datorii mulți ani la rând (râde) este ”Noaptea lungă a filmelor scurte”. Este primul an în care nu-l facem, ar fi trebuit să fie ediția a noua. Speram totusi sa reusim sa il mutam intr-o alta perioada a anului. Proiectul este “demanding” nu doar din punct de vedere financiar, ci si din punct de vedere logistic. E aproape imposibil sa gasesti un spatiu de 3-4000 de locuri in Bucuresti in care proiectiile sa se desfasoare in conditii optime. Iar atunci suntem nevoiti sa transformam alte spatii in cinema si poate parea un efort mult prea mare pentru o singura noapte.

Dar există încă Marele Picnic. Ediția cu #4 va avea loc chiar weekend-ul acesta, în Grădina Botanică. Spune-mi cum v-a venit ideea și cum a crescut acest event de la an la an?

Da, evenimentul pe care îl ținem anul ăsta este Marele Picnic, care este o idee de eveniment născută după găsirea locației. Ne doream foarte tare să aducem scurtmetrajele în aer liber și căutam tot felul de variante, iar Grădina Botanică a fost o idee foarte bună pentru că era mai mult decât un loc în aer liber, era un loc plin de natură în centrul capitalei. Pe vremea aceea Răzvan avea un proiect cu Universitatea, așa am aflat că Grădina Botanică este în administrația universității și ne-am dat seama că ” ăsta e locul”. Au început discuțiile, și în final am reușit să îi convingem deși erau foarte speriați de public: dacă vor respecta natura, locul și dacă vor înțelege că nu e un spațiu destinat evenimentelor.

Organizarea unui eveniment pentru publicul larg într-un astfel de spațiu poate fi un mod de educare.

Surprinzător nu am avut deloc astfel de probleme. Bineînțeles, am semnalizat prin cartoane pe ecran faptul că ne aflam într-un loc care trebuie protejat și îngrijit. Lumea a avut foarte mare grijă, iar dacă am găsit vreodată gunoi în urma lor, era strâns în pungulițe și chiar râdeam cu colegii ”wow ce simplu este să facem curat după ei”

 Ne poți povesti o peripeție?

E un sindrom pe care l-am dezvoltat cu colegii de echipă, căruia i-am găsit și un nume – se cheamă ”norofobie”. Înainte de eveniment, cum apare un nor pe cer, ne panicăm, ne sunăm între noi ”băi! Care e treaba? O să plouă, nu o să plouă?”. La ploaia de săptămâna asta am ajuns să sunăm și la INMH să ne asigurăm că în weekend e soare și e cald. E ca o loterie: când cineva îsi ia un bilet, îsi dorește ca acel eveniment să se întâmple, dar sunt niște condiții, cum ar fi cele meteo, pe care nu le poate controla nimeni. Pe partea de organizare, e o investiție pe care o faci, iar dacă plouă sunt niște bani pe care nu îi mai recuperezi, chiar dacă muți evenimentul altă dată.

We feel you, ca să mă exprim ”englezește”. Și noi ne mai panicăm când ne aducem aminte că și evenimentul nostru din August va fi în aer liber și momentan e cam devreme să sunăm la INMH J. Dar in weekend la Marele Picnic va fi super vreme, iar noi vrem să aflăm niște ”insights-uri” de la tine. Ce ar trebui să nu pierdem la ediția cu #4 Marele Picnic?

Deși filmele sunt activitatea centrală, există multe alte activități conexe: vor fi ateliere pentru copii pe timpul zilei, tururi ghidate în gradină, începând cu ora 18:00. Personal, eu abia aștept să o ascult pe Anna Dubyk. Am cunoscut-o la Filmul de Piatră acum câțiva ani, e o voce nouă, foarte bună, zic eu, a jazz-ului autohton, care nu e inca foarte cunoscută, dar care cred că va fi o surpriză plăcută pentru marea majoritate.

La nouă ani de la primul eveniment, cum ți se pare că a crescut ShortsUP? Merge într-o direcție bună, are un viitor?

Cred că a avut o influență foarte mare în dezvoltarea publicului doritor de scurtmetraje. Dacă ne amintim de primele ediții, știu că aduceam public în sală pe baza poveștilor. Acum lucrurile stau puțin diferit: oamenii ne întreabă despre conținut, sunt mult mai atenți la ce filme vin, de unde, în ce festivaluri au fost. Nu mai primim întrebări ca la primele ediții, de genul ”dar de ce se termină așa de repede?”

Planul de viitor este să ne dezvoltăm și pe partea de industrie, ne dorim foarte tare să susținem producția de scurtmetraje românești. Un alt plan este acela de a folosi scurtmetrajele și ca un instrument de comunicare a problemelor sociale – în direcția asta lucrăm deja la un proiect, tematica fiind condiția emoțională și sănătatea mintală. Ne dorim să gandim selectii prin care să aducem publicul mai aproape de aceste subiecte sensibile.

Ce te leagă de ShortsUp? Ținând cont că ești de la bun început în acest proiect, ai crescut cu el și ești singura care a rămas, din echipa ”fondatoare”.

Sinceră să fiu, în ianuarie eram gata să renunț la proiect. Am avut multe discuții cu diferiți oameni, prieteni, pe care i-am anunțat care este intenția mea și de la care au venit multe confirmări pe care probabil nu le-am auzit eu până în acel moment dar de care cu siguranță aveam nevoie. Apoi mi-am dat seama cât de mult îmi lipsește acest proiect, când am început să mă implic în alte activități. Scurtmetrajul mi se pare un gen de nișă. O proiecție de două ore de filme scurte este mai greu de digerat decât un lungmetraj și cred că ceea ce mă ține aici este pasiunea fata de programarea de continut scurt si curiozitatea in ce priveste publicul. Un public de care trebuie să ții cont, alternând filmele astfel încât să primească fiecare atenția pe care o merită. Iar după ce văd o mulțime de filme și trebuie să trec prin procesul greoi de a renunța la unele în favoarea programării, în momentul întâlnirii cu publicul mă uit mai mult la reacții decât la filme, să pot să îmi evaluez munca. Momentul în care îmi dau seama că am reușit să pun un film experimental sau cu forme de limbaj audiovizual diferite, într-un context în care să fie acceptat de publicul larg – ăla e un moment foarte bun.

Și e o confirmare ca ”you re doing something right”.

Da. Cred că un selecționer sau programator de scurtmetraj are nevoie de foarte mulăa răbdare și atenție pentru a ajunge la publicul larg. Suntem obișnuiți cu filme de Hollywood – în niciun caz nu zic că ăsta ar fi un lucru rău dar ne face reticenți la diversitatea prezenta in limbajul filmic și cred că exercițiul acesta de a accepta forme diferite, noi, poate șocante uneori, e un exercițiu care ne poate crește puterea de adaptabilitate, empatie, toleranță.

De ce crezi că au nevoie scurtmetrajele românești?

Cred că cineaștii interesați de această formă de exprimare au nevoie de susținere și încredere – de un spațiu în care să poată experimenta în scurtmetraj fără să simtă atât de mult presiunea rezultatului. Și cred că au nevoie și de programare, care e total diferită de programarea de lungmetraj. Uneori mă simt izolată în meseria de selecționer și programator de scurtmetraj. Suntem câțiva în București, ne numeri pe degete și cred că e loc de a ne întâlni mai des și de a vedea ce înseamnă exact programarea de conținut scurt și care sunt provocările. La scurtmetraj există obiceiul de a se copia din lungmetraj și de a nu se analiza suficient caracteristicile mediului în sine. Și asta se resimte de la procesul de creație până la distribuție. Cred că scurtmetrajul ar avea mult mai multe de câștigat dacă ar fi tratat ca o formă de cinema de sine stătătoare.

Mai zi-mi nouă scurtmetraje preferate din ultimii nouă ani la ShortsUP.

O noapte în Tokoriki, în regia Roxanei Stroe

Pude ver un puma, Eduardo Williams

The missing scarf, Eoin Duffy

World of tomorrow, Don Hertzfeldt

Love, Reka Bucsi

Goodbye Mandima, Robert-Jan Lacombe

Estate (Summer), Ronny Trocker

Beauty, Rino Stefano Tagliafierro

Grand Hotel Italia, Rodi Cotenescu

un interviu de Laura Mușat

Ultimele Stiri