INAPOI LA ADFR

#intothespotlight: Control N, locul unde visele devin realitate

Vă vom prezenta lunar seriale TV, web series, și brand-uri care susțin filmul românesc, printr-o serie de Q&A’s cu oamenii din spatele produsului, acei iubitori ai filmului, care aduc diversitate industriei cinematografice mioritice și au grijă ca ea să crească. Luna mai ne aduce proaspăt scos din cuptor un material cu două dintre cele trei powerpuffs din spatele asociației culturale Control N - Iulia Rugină și Oana Răsuceanu, care ne-au purtat în timp și ne-au povestit despre cei aproape zece ani de existență al unuia dintre cele mai apreciate ONG-uri culturale din București.

Am s-o iau de la început. Sunteți trei fete, foste colege de facultate, acutale colege de ”muncă” și cele mai bune prietene. Cum v-ați cunoscut și mai ales, cum s-au legat lucrurile între voi?

Oana: Ne-am cunoscut în facultate, da; eu și Ago eram la scenaristică și Rugin la regie, dar trebuie zis că nu am fost de la început foarte lipite. Când ne pregăteam pentru examen (n. – de admitere), Ago mă analiza la Cinemateca Eforie și obișnuia să gândească ”uite-o și pe tocilara aia, sigur dă la CAV” – asta pentru că aveam fluturași în păr, deci eram pe o listă neagră sigur pentru Ago. Mi-o aduc aminte și pe Iulia care, după ce mă văzuse la nu știu ce curs de pregătire cu un pulover portocaliu pe gât m-a scanat și a zis ”oh, uite că fata aia e ..”

Iulia: că e serioasă, așa m-am gândit. Că e serioasă și e de lucrat cu ea. Se făceau vizionări cu filmele din repertoriu (n. – de examen), la vremea aceea și am văzut-o într-o zi pe Agopian și auzisem că dă la regie și că a făcut și meditații. Eu picasem o dată, deci aveam boală pe cei care făceau meditații. Ulterior s-a dovedit că nici nu făcea meditații, nici nu dădea la regie.

Oana: Ne-am lipit pe bucăți. La început am fost eu și Rugin, din anul II de facultate, 2003 când am făcut împreună un scurtmetraj documentar. Ăla a fost primul moment când am lucrat amândouă, pe un subiect propus de mine – despre o balerină de la Operă, una din cele din corp ansamblu. A ieșit un documentar tare drăguț, ”Lebăda numărul 3”. În facultate mi-au plăcut mult filmele ei și ale lui Vlad Ilicevici, care era în anul nostru tot la regie, cred că au fost singurii doi cu care am simțit că pot să colaborez. Pe vremea aia nu se încuraja ca ăștia de la regie să facă echipă cu cei de la scenaristică; de obicei noi ăștia de la scenaristică eram folosiți pe platou pe partea de secretariat, să batem clacheta.

Și Ana?

Iulia: Eu cu Ana ne-am înțeles bine de la început. Ne întâlneam în barul facultății și de fiecare dată râdeam foarte tare, din toate prostiile. Am avut o comunicare umană foarte bună dar nu s-a dus mai departe de atat, până în anul III, când trebuia sa vin cu un scenariu pentru filmul meu de platou care era alb-negru și care a devenit filmul ”Bună Cristina! Pa Cristina!”. Eu mă vedeam cu Răsu și cu Carmen Mezincescu, am vrut să scriem toate trei scenariul. Agopian trecea printr-o dramă emoțională în perioada aia și plângea foarte rău.

Oana: Și trebuie spus, Ago când plânge o face ca-n manga.

Iulia: Da și are fața de aia de Betty Boop și ți se rupe sufletul. Și am luat-o cu noi. Ne-am întâlnit toate trei la Gregory’s care era în centrul vechi și s-a legat foarte repede ceva între noi. Așa a devenit Agopian brusc parte din echipă. Am rămas în formula asta de atunci.

În anul 2009, la puțin timp după absolvirea cursurilor de licență UNATC, puneați bazele asociației culturale CONTROL N. Cum a început această poveste?

Iulia: A început prin 2006-2007 când fiecare din noi a început să lucreze și să colaboreze cu diferite festivaluri din lumea filmului: TIFF, Anim’est, Next, cam tot ce se făcea pe film. În paralel ne-a venit ideea să facem un scurs de scenaristică pentru începători, ceva ce nouă ne-a lipsit. Inițial am vrut să-l facem în licee, ne-am dus să vorbim cu cineva – nu mai țin minte dacă era de la minister sau de la consiliul local. Nu s-a putut.

Oana: Trebuie zis că pe atunci tot ce însemna educație non-formala era într-o fază incipientă. Erau niște ONG-uri care făceau, dar nu la fel de dezvoltate ca cele de astăzi.

Iulia: Era o zona neacoperită și noi am simțit nevoia să umplem golul ăsta. Pentru oamenii ca noi, care nu veneau din familii din zona de film și nu știau ce face fiecare om pe platou. Ești puțin pierdut când vrei s-o iei pe drumul ăsta dar nu prea știi ce înseamnă exact. Am decis să facem un curs de scnaristică – First Draft care într-o primă instanță a fost găzduit de Fundația Calea Victoriei, neexistând Control N încă. L-am ținut câteva sesiuni și cred că experiența noastră în project management în zona de cultură ne-a condus către decizia de a face ceva împreună. Așa a apărut Control N, care mult timp a fost mai degrabă un hobby pentru că noi lucram de acasă. Până în 2012 când am decis să ne luăm un sediu.

Oana: În primii trei ani cred că a fost pentru o bună bucată de timp doar First Draft-ul – am mai avut noi niște tentative cu Nissi Masa, cu care am aplicat la AFCN și am luat o finanțtare pentru organizarea la nivel local.

Că tot veni vorba de proiecte, în decursul acestor ani ați dezvoltat proiecte foarte diverse: de la workshop-uri de scenaristica, la masterclass-uri de dans contemporan și fotografie. Povestiți-mi despre proiectele voastre, în special de cele ținute chiar de voi trei.  

Oana: Acum doi sau trei ani i-am făcut un ”face lift” website-ului Control N și mi-aduc aminte că a trebuit să împărțim site-ul pe butoane și să vedem cum le aranjăm (n. – proiectele) – deja nu mai aveam doar cursuri. Noi inițial am pornit cu ideea de cursuri și am avut doar în zona de educație cinematografică. Primele au fost cele de scenaristică, regie, scenaristică pentru serial TV, fotografie și toate pentru amatori. A venit apoi ideea de masterclass-uri și invitați speciali dar tot în zona de film și am făcut masterclass de producție, de imagine, de regie de film, în fine. Am mai avut o tentativă mai informală la un moment dat, care a funcționat și n-a prea funcționat – Cafeaua de weekend.

Iulia: Practic, oamenii veneau și își beau cafeaua sâmbătă sau duminică dimineață, la Control N, cu un om căruia îi puteau adresa întrebări într-un spațiu intim. L-am avut pe Victor Rebengiuc, care a fost extraordinar.

Oana: A fost o întâlnire chiar extraordinară aia. Am vrut să reluăm cu Andi Vasluianu și Șerban Pavlu, însă nu s-au mai concretizat. După am început seria de evenimente din fonduri nerambursabile și am început să aplicăm. Așa am făcut ”Second Draft-ul”, care este un atelier de dezvoltare de scenariu de scurt-metraj, cu un trainer strain – Antoine le Bos, cu fonduri de la CNC care cred că a fost chiar prima noastră finanțare. Din momentul în care a trebuit să gândim și să dezvoltăm proiecte pe fonduri nerambursabile, ce s-a întâmplat a fost că și zona noastră de interes s-a diversificat. Nu ne-am mai dus numai pe film, am început să aplicăm și la Ministerul Culturii, AFCN, mai nou pe județene, consilii locale, în fine. ”Dorian” a fost unul din proiectele cu fonduri nerambursabile – eu am făcut un master în coregrafie și mi-am dorit să fac spectacolul ăsta. L-am jucat în multe orașe din țară și cred că a fost un proiect foarte mișto. Apoi LIM (Less is More), unul din cele mai importante proiecte pe care le avem în momentul acesta.

Aș îndrăzni să spun că este poate cel mai ambițios.

Oana: Fiind un proiect European este unul din proiectele mari în care Control N e implicat acum.

Iulia: Este primul nostru proiect cu fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană.

Cum s-au legat lucrurile pentru acest proiect?

 Oana: Noi am avut o colaborare foarte bună cu ”Le Groupe Ouest”, motorul LIM; mai exact cu Antoane Le Bos, pe care l-am avut invitat la ”Second Draft” ca trainer. De atunci ne-a zis că ar avea ideea asta de platformă europeană de dezvoltare de scenariu low-budget și am gândit împreună cum ar putea să funcționeze.

Asta când se întâmpla?

Oana: În 2014.

Iulia: Nu au obținut finanțare în primul an în care au aplicat la MEDIA. Și a fost tare amuzant că din toate țările partenere care au aplicat local, doar noi am obținut finanțare de la CNC. Așa a venit ideea unei ediții pilot în România, doar cu participanți români. A fost o ediție foarte frumoasă, iar în 2016 a apărut LIM Europa.

Cum a evoluat Control N în aproape zece ani de existență, atât în raport cu voi, cât și în raport cu industria cinematografică autohtona?

Iulia: Cred că pentru noi au fost doi pași importanți: primul a fost decizia de a ne lua un sediu pe care am luat-o în 2012 și care a fost o investiție – în momentul în care ai lunar de plătit o chirie, automat presiunea crește. Când ne-am luat sediu și am început să avem cheltuieli constant, ne-am luat mai în serios și am început să ne dedicăm mai mult lui Control N. Și cred că a doua decizie luată a fost să ne îndreptăm către proiecte mai mari, mai ample, din fonduri nerambursabile și dedicate semi-profesioniștilor, dacă nu chiar profesioniștilor.

În paralel, ceea ce cred că ne-a mai împins de la spate, a fost prietenia cu festivalurile de film de la care noi am învățat individual, cum ar fi TIFF-ul, unde am fost parteneri în ”Let’s go Digital”, apoi la ”Transilvania Talent Lab”, iar acum LIM (n. – Less is More). La fel cu Anim’est unde am mai avut diverse workshop-uri și training-uri.

Tind să zic că a mai fost un mic pas, dar acesta este încă în progres și nu știu unde va duce – îndepărtarea asta de film către zona artelor performative, adică dans, teatru, expoziții; am ajuns să producem propriile noastre proiecte, nu doar să oferim consultanță și educație.

Oana: Mie ăsta mi se pare un mega pas, apropo de ce zice Rugin. Eu cred că este un pas important.

Bănuiesc că nu ați avut o strategie bine definită de la bun început, ați lăsat lucrurile în voia întâmplării.

Iulia: Noi suntem prin definiție destul de ”bad at business”, nu ne orientăm cum trebuie. Tot ce facem este din pasiune, cu bani de acasă de multe ori; nu am reușit să ne facem o strategie cât să zicem ”uite, avem un finanțator constant, o entitate privată, un sponsor”

Oana: Și am făcut întotdeauna numai ce ne-a plăcut, cu siguranță Control N nu poate fi considerat un ”job”

Iulia: Dar este fix acel loc unde ne permitem să facem ce vrem noi, cu eforturi, bineînțeles. Este o trambulină și o plasă de salvare în același timp.

Au existat momente de cotitură definitorii în evoluția asociației?

Iulia: Nici nu știu, ne-am gândit vreodată să închidem?

Oana: Da, ne-am gândit și așa am luat decizia asta de a ne arunca și mai mult, acum vreo doi ani. Am avut o discuție toate trei în care ne-am pus întrebarea ce facem si mi-aduc aminte că am plecat de la această întâlnire cu un mega boost, că nu numai că vom face dar câte vom face.

Iulia: Noi gândeam la scală mica până atunci, ceea ce nu-i greșit dar gândind mic, rămâi mic.

Mi-ar plăcea să îmi împărtășiți fiecare un moment special din toți acești ani împreună, lucrând pentru un scop comun.

Oana: Am un moment în minte de anul trecut, de la Hotel Alpin din Băișoara, unde noi organizam workshop-ul din cadrul LIM 2017, cu noi trei stând la o masă din aceea de lemn, după ce toată ziua aia muncisem, dat cu mătura în hotel, lipit afișe, carat roll-up-uri, am transformat complet spațiul. Ne-am făcut un selfie pe care îl am postat pe pagina mea de Facebook, în care avem fețele alea vesele dar complet obosite și în același timp mulțumite de ce se întâmpla. Eram super încântate de tot, am momentul foarte puternic în minte.

Iulia: Cel care-mi vine mie în minte s-a întâmplat astă toamnă, când am făcut expoziția ”Disco BTT”. Toamna asta a fost ca niciuna alta, fiecare am fost foarte prinse cu câte ceva – Oana era cu Dorian în turneu și Ago era cu doctoratul și nu am reușit să ne ajutăm una pe alta foarte mult pentru că s-a întâmplat să se suprapună toate astea. Eu am fost într-un stres și o chinuială permanentă cu expoziția asta pentru că nu ne-au ajuns banii și nu am putut angaja personal; eram eu, Eugen și oamenii de la décor. Asta a făcut ca fix înainte de deschiderea expoziției, noi să ne petrecem 26 de ore lucrând fără oprire – asta o s-o țin minte mereu. Pe 21 octombrie seara era vernisajul, la care trebuiau să vină și Oana cu Ago, evident. Ele nu văzuseră nimic din expoziție, fusese numai nebunia mea. Țin minte că Ago dădea bilete la intrare și eu cu Răsu primeam invitații și am simțit în clipa aia atât de tare ca ”gata, ăsta e proiectul”. Am simțit că și atunci când n-au fost parte de la zero în construcția unui proiect, fiind acolo la final era ca si când fuseseră de la început.

Oana: Eu cred că fiecare dintre noi, în momentul în care nu reușești să te implici cât ți-ai dori în proiectul celeilalte, te macină pentru că ai vrea să fii acolo și pe final, oricât de mult sau puțin te-ai implicat, simți că e parte din tine și devine o chestie foarte personală. Ăsta e un lucru pe care îl apreciez mult la ce facem noi, faptul că fiecare proiect este o parte din noi.

Iulia: Eu chiar cred că suntem niște oameni foarte fericiți.

Oana: Cu siguranță.

Ultima întrebare: pentru ce îi sunteți recunoscătoare asociației Control N?

Iulia: Sunt foarte multe hop-uri, pentru un ONG cultural este criminal de greu drumul ca să rămâi pe linia de plutire. Fiind toate trei și având entitatea asta, cred că aim avut o responsabilitate, față de noi în primul rând, să nu te oprești din drum și asta este o responsabilitate pe care o înveți cu pași mici, prin fiecare proiect. Control N mi-a dezvoltat un soi de disciplină de a termina întotdeauna ceea ce am început și de a face totul la capacitate maxima, oricât de complicat ar fi.

Oana: Eu îi sunt recunoscătoare lui Control N pentru că ne-a ținut pe toate trei în formula asta și am rămas extrem de conectate nu doar personal, cât și profesional. Pentru asta sunt extrem de recunoscătoare, iar faptul că au trecut aproape zece ani, pe care i-am conștientizat în discuția asta cu tine mi se pare absolut genial!

 

Pentru mai multe informații despre Control N și proiectele dezvoltate, le puteți vizita website-ul.

 

Interviu de Laura Mușat

 

Ultimele Stiri