Interviu: Diana Cavallioti

Diana Cavallioti într-un interviu în exclusivitate pentru ADFR, despre rolul principal din filmul Ana, Mon Amour

Diana Cavallioti este o actriță despre care, până de curând, nu știam foarte multe lucruri. Am cunoscut-o în urmă cu câțiva ani, în cadrul festivalului de film Divan și mi s-a parut un om plin de energie și cu adevărat fericit. De curând am vazut-o jucând pentru prima dată în scurtmetrajul de facultate ”Te mai uiți și la om”, în regia Anei Maria Comănescu, unde mi-a plăcut teribil naturalețea din jocul ei – și unde am recunoscut-o pe Diana de la Divan, cea plină de viață și mereu cu un zâmbet pe buze. Diana Cavallioti e o gagică și o actriță mișto, deși nu atât de populară și căutată pentru roluri principale. Ana, Mon Amour este șansa Dianei de a străluci și sper din suflet ca acest rol să o propulseze acolo unde îi este locul.

 

Joci în cel mai recent film al lui Călin Peter Netzer – Ana, Mon Amour, în care ai rolul feminin principal. Dacă nu greșesc, este cel mai mare rol al tău de până acum într-o producție cinematografică. Cum ai ajuns să joci în acest film – ai trecut prin procesul oficial de casting sau a fost un rol scris pentru tine?

Cu siguranță nu a fost un rol scris pentru mine, am fost pe acea lungă listă de casting și după mai multe etape și un an de așteptare, Călin s-a hotarat să filmeze cu mine alături de Mircea Postelnicu

 

Personajul tău din film, Ana, este o femeie nevrotică, cu severe atacuri de panică, care reușește până la sfârșitul filmului să își revină si să ducă o viață normală. Ți-a fost greu să intri în pielea personajului?

Am făcut o muncă de cercetare destul de minuțioasă și variată. De la cărți citite, filme vizionate, la ședințe de psihoterapie de trei ori pe săptămână. Am repetat 3 luni de zile alături de Mirce Postelnicu, Iulia Lumânare și Călin Netzer, timp în care am încercat cu toții sa dăm tot ce e mai bun din ce puteam oferi la momentul respectiv. Nu a fost ușor, dar sunt sigură că se poate și mai greu.

 

Ce fel de actor ești: trebuie să îți placă un personaj ca să îl poți juca?

Sunt genul de actor care trebuie să aibă în primul rând încredere în regizor ca să poată lucra pe orice fel de partitură. Nu îmi judec personajele, la fel cum nu îmi judec prietenii. Avem de la inceput o relație corectă și ăsta e felul meu de a cuceri un nou rol, o nouă redută. Nu mi s-a întâmplat până acum să nu îmi placă un rol, mă intreb chiar dacă poate exista așa ceva.

 

Au ceva în comun Diana Cavallioti și Ana?

Au în comun puterea de a face lucrurile mai bine, mai bune pentru ele și cei din jurul lor, și puterea de a trece peste prejudecățile celor din jurul lor.

 

Ce ai învățat în urma experienței trăite pe platourile de filmare ale peliculei ”Ana, Mon Amour”?

Am învățat că limitele mele sunt mai departe decât le credeam, că dacă vrei să îți însușești un personaj trebuie să ai și curaj ca să poți, si nu in ultimul rând că oamenii sunt de cele mai multe ori altceva decat ceea ce par.

 

Ce fel de regizor este Călin Peter Netzer și cum a fost să lucrezi cu el?

Călin este un perfecționist. Se simte asta în tot ce face și cum face. Se folosește de absolut orice pârghie care poate aduce un plus filmului și poveștii pe care el o are de spus. E fascinant pentru că e exact genul de artist care te surprinde până în ultimul moment, până când vezi filmul pentru prima oară și înțelegi în sfârșit de ce s-a întâmplat tot ce s-a întâmplat.

 

Ai devenit cunoscută la 20 ani – pe vremea când o jucai pe Irina Drăgan, în serialul TV “Cu un pas înainte”. Cum a început totul și cum te simți zece ani mai târziu?

S-au întâmplat atât de multe în 10 ani, încât uneori mi-e frică de ce se va întâmpla în următorii zece. Pentru serialul UPA aventura a început oarecum la fel: cu un casting și cu norocul de a lucra cu o echipă minunată. Aveam mai multe frici pe atunci, eram încă studentă și serialele nu erau chiar în topul listei mele de priorități, dar mă bucur că am avut parte de experiența asta și că pot învăța din fiecare proiect câte ceva. Acum producția de serial nu mă mai sperie atât de tare, dar cu siguranță sunt mult mai selectivă.

 

Știu că de mică ai știut că vrei să fi actriță și nu a existat nimic altceva care să te intereseze. Ai avut vreun moment în viața ta în care ți-a trecut prin minte să renunți?

Există periodic acest gând. De fiecare dată când îmi e greu sau am impresia că nu mai pot să mă lupt cu sistemul în care noi ne facem meseria, caut o soluție de ieșire. Nu apuc niciodată să duc la bun sfârșit planul din lipsă de timp, dar nu se știe niciodată.

 

Există niște reguli după care te ghidezi ca actriță?

Mă bazez pe bunul meu simț atunci când îmi aleg proiectele și oamenii cu care lucrez. Am încredere că nu o să mă las la greu, dintotdeauna am tratat această meserie cu seriozitate și am avut norocul să am alături numai oameni de valoare de la care am învățat enorm.

 

Am în plan să vizionez Ana, Mon Amour cât mai curând însă aș vrea să știu în ce altceva te mai putem vedea în următoarele luni?

După ce mergeși să vedeți în număr cât mai mare “Ana, mon amour”, vă invit la teatru: Teatrul Național – “Nebun din Dragoste”, Teatrul Metropolis – “A 12-a Noapte“ și “Țarul Ivan își schimbă meseria”, Teatrul Act – “Contracte” și la Palatul Național al Copiilor – “Un bărbat pentru Sara”.

 

TEST FULGER:

O actriță preferată, pe care o admiri: Lea Seydoux

Un regizor cu care ai vrea să lucrezi: Cristian Mungiu (aș vrea să lucrez din nou)

Un film care te-a marcat: “Scenes from a Marriage” de Ingmar Bergmann

 

Dana Bunescu a fost premiată în cadrul Festivalului de film de la Berlin 2017 pentru contribuția sa ca editor din filmul Ana, Mon Amour. Filmul poate fi vizionat în cinematografele din România din 3.03.2017. Pentru mai multe detalii, accesați pagina oficială a website-ului Cinemagia.

 

un interviu de Laura Mușat

 

Ultimele Știri
HELLO!

If you want to be up to date with all the events and workshops happening in the film industry, subscribe to our newsletter. As a bonus, we promise you the coolest interviews and news!