INAPOI LA ADFR

GOPO x 4: interviu cu nominalizatele pentru Cea mai bună actriță în rol principal

Luna martie este declarată luna femeii și pentru că toți cinefilii așteaptă cu nerăbdare decernarea premiilor GOPO, ce vor avea loc marți seară la Teatrul Național București, am stat de vorbă cu nominalizatele categoriei “Cea mai bună actriță în rol principal” despre filme, meseria de actor și personajele interpretate în producțiile nominalizate.

Prima la catalog este Medeea Marinescu – o actriță cunoscută atât pentru film, cât și pentru teatru și singura actriță din cele nominalizate cu un rol principal într-un film semnat de însuși Ioan P. Gopo, pe vremea când era doar o fetiță de șapte ani.

0.3 Bypass este cel de-al treilea lungmetraj din cariera regizorului Nap Toader, un film care nu s-a bucurat prea tare nici de un public numeros în sălile de cinema, nici de atenția criticilor de film. Deși puținele cronici existente nu au fost chiar pozitive, Toader fiind învinovățit pentru timiditatea cu care atacă un scenariu bine scris, 0.3 Bypass reușește să înscrie două nominalizări bine meritate la cea mai așteptată gală de film din Romania: pentru muzică originală și pentru cea mai bună actriță în rol principal. Mai multe despre personajul jucat de Medeea Marinesu, nominalizarea primită și experiența de pe platouri, în scurtul dialog de mai jos:

 

  1. Ce ne puteți spune despre filmul 0.3 Bypass și despre rolul dvs?

0.3 ByPass vorbește despre transformarea unor relații, de prietenie și chiar de dragoste, în fața tentației banilor; despre derută și chiar pierderea unor principii elementare într-o societate care este debusolată.  

Pentru mine a fost o ocazie ca după douazeci de ani de la absolvirea ATF (actuala UNATC) să fac un film alături de colegii mei de generație: mă refer în primul rând la regizorul Nap Toader, apoi la operatorul Silviu Stavilă și la colegul meu de platou Gabriel Spahiu.

E un film care s-a facut cu efort și multă voință din partea producătorilor Mihai Bogoș și Corina Stavilă, bugetul a fost foarte mic, condițiile de filmare grele (98% din  film s-a realizat noaptea, multe scene au fost în exterior, într-o toamnă destul de friguroasă), și sper ca cele două nominalizari ale filmului să readucă atenția asupra lui unui public nu prea numeros până acum.

  1. Cum vă simțiți în așteptarea premiilor Gopo?

E un sentiment bun să mă văd nominalizată  pentru un rol pe care l-am realizat avându-i alături pe colegii mei de facultate, însă fiind prinsă în vârtejul turneelor și premierelor teatrale în perioada asta, nu am avut timp să mă gândesc prea mult. Am reușit să văd majoritatea producțiilor aflate în competiție, și cred că va fi o gală care va menține ” suspansul” . Și eu sînt foarte curioasă cine vor fi „marii câștigători”!

  1. Sînteți o actriță care se simte comfortabil jucând atât film cât și teatru. Este jocul de teatru diferit de cel de film, pentru dumneavoastră?

Categoric este o mare diferență între cele două arte actoricești. Sînt tehnici diferite, abordări diferite și se pun în „rame” diferite. Este un exercițiu care mi se pare foarte necesar pentru orice actor: cel de a trece din sala de repetiții de teatru, la repetiția pentru secvența de film. Dacă aș fi rămas doar actriță de film – așa cum era în mintea mea când m-am dus la facultate, nu știu dacă ar fi fost neapărat bine pentru mine. Eu cred că munca de căutare, de improvizație, de antrenare a stărilor în permanență pe care ți-o oferă teatrul – pentru că în teatru reiei la fiecare spectacol acele stări, emoții, sunt benefice când joci în film.

Rodica Lazăr este deja un nume cunoscut în industria filmului românesc, cu prestații emblematice în producții precum Ramona (Andrei Crețulescu), Live (Vlad Păunescu), Valea Mută (Marian Crișan, HBO) sau Carmen (Doru Niță). O actriță care demonstrează cu fiecare rol cât de mult îi place meseria pe care și-a ales-o, Rodica este la prima nominalizare GOPO.

 

  1. Doamna Lazăr, sînteți nominalizată pentru rolul principal din filmul Orizont, o adaptare a romanului Moara cu Noroc, de Ioan Slavici. La fel ca și alte filme sau seriale românești noi apărute în care ați mai jucat, Orizont se poate încadra cu ușurință în genul filmului thriller. Ce vă atrage la acest gen de producții cinematografice?

Nu pot să spun că am ales proiectele menționate pentru genul lor, nu prea ne permitem asta. Le-am ales pentru că le-am primit și pentru că am crezut în ele mai mult decât în altele. Cât despre thriller, da, e un gen care nu s-a prea făcut la noi în ultimii ani, sper că e doar începutul.

  1. Citisem undeva că v-ați dorit mult să lucrați cu Marian Crișan și acest lucru s-a întâmplat cu Orizont, și mai apoi cu serialul TV Valea Mută. Cum a fost colaborarea dintre voi și ce contează cel mai mult pentru dvs, în relația cu regizorul?

M-am înțeles foarte bine cu Marian, e un om și un regizor cu care e foarte greu să nu te înțelegi.  Cel mai mult în relația cu un regizor contează încrederea. Încrederea că știe ce vrea, ce și cum să-ți ceară, cum să te facă să spui povestea personajului în modul cel mai potrivit poveștii lui. Contează apoi să se stabilească un limbaj comun: un fel de a înțelege, real, cum să ajungi la cel din fața ta, cum să transpui concret gândul lui.

  1. Credeți că pentru o actriță este mai dificil să se facă remarcată în lumea filmului?

Sunt  mai puține roluri pentru femei, e adevărat. Să te faci remarcat nu e neapărat greu; să continui să muncești, să fii mereu cât se poate de „altfel”, asta mi se pare mai greu.

După o lungă pauză de la marele ecran, Alina Grigore se întoarce cu un rol puternic și emoționant, în persoana Sașei – personajul feminim principal din filmul Ilegitim, în regia lui Adrian Sitaru. Nu foarte multă lume știe că, deși a absentat din industria cinematografică în ultimii ani, Alina a continuat să își practice meseria de actor din postura de profesor, împărtășind cu pasiune și răbdare secretele meseriei elevilor ei. Despre Alina și Sașa, în dialogul de mai jos.

 

  1. Ce înseamnă pentru tine povestea și rolul tău din Ilegitim?

O nouă viață. Începusem de ceva timp să-mi doresc altceva de la viața mea profesională și cu Ilegitim am învățat să cred că am puterea să fac ceea ce cred că e substanțial – evoluție în tehnica actoricească, dezvoltare continuă a mijloacelor și experimentare. Povestea și rolul au fost doar parte din proces. Pentru mine a fost important că în acest film mi s-a dat voie să lucrez experimentând. Cu Sașa a fost cumva simplu. Nu-mi judec niciodată personajele și nu încerc să dau alte valențe poveștii. Pentru mine e important să existe încredere între mine și regizor. Lucrul în această producție a fost complex. Am avut un psiholog, doamna Roxana Maier, care urmărea cumva veridicitatea poveștii, am lucrat zilnic aproape opt ore la acest proiect și am trait cumva în personaje de câteva ori pe parcursul a 5-10 zile. Și multă cercetare, multă de tot: am citit tot ce se putea citi în jurul temei. A fost o muncă intensă și consistentă dar a meritat.

  1. Care au fost cerințele regizorului Adrian Sitaru în legătură cu rolul și jocul tău?

Unul dintre cele mai importante lucruri pentru Adi era să nu existe un scenariu până la filmare, doar niște personaje bine stabilite și un fir roșu al poveștii. CNC-ul nu te finanțează fără scenariu, drept pentru care a trebuit să facem un compromis major. Într-un fel, din fericire, proiectul nu a luat la CNC și am putut să facem ce vrem noi dar cu resurse mai puține. Ne-a spus la un moment dat că pentru el e important ca această poveste să se nască din îmbinarea creativă a tuturor artiștilor implicați și mă refer aici de la actor până la editor. Sitaru s-a comportat ca un mic Vrăjitor din Oz. A stat în spatele mecanismelor și le-a gestionat subtil din dorința acerbă de a lăsa creatorii să-și exprime capacitatea creativă. Din perspectiva mea, Adrian Sitaru este un regizor imens. Are curajul să cerceteze. E foarte rar acest curaj. Dacă te uiți în jur există totuși o matrice a actului artistic în industria filmului: orice regizor oricât de curios e nu se abate de la niște reguli. Adrian o face și o face cu scop: în căutarea adevărului scenic și a mecanismului de creație. E curios să afle ce e în spatele acestui act creator în afară de instinct, experiență personală și curaj. 

  1. Actorul, spre deosebire de regizor este în poziția celui care așteaptă să i se propună un rol. Cum ai ajuns să o joci pe Sasha și ce alte proiecte urmează pentru tine în 2017?

Mă știam cu Adrian de ani de zile. I-am zis că am fondat o școală în care lucrez altfel cu elevii mei și a venit să-i vadă. Cred că a fost interesant pentru el să vadă la ce nivel pot ajunge niște actori neprofesioniști într-un timp atât de scurt, dar cred că l-a interesat în special faptul că făceam altceva și eram foarte interesați ca actorul să aibă atât pe scenă, cât și acasă o bucătărie sănătoasă. I-am propus un text destul de slab, dar i-au plăcut personajele. Împreună am început să lucrăm la personaje și în special la tehnica actoricească. Cred că am experimentat pe puțin 6 luni de zile doar asta. Am aflat că vom face un film cred că prin a 3-a lună de repetiții. Cât despre 2017, momentan lucrez intens tot pentru școală. Urmează să mă duc la o școală din L.A., să vorbesc acolo despre tehnica noastră, am trei propuneri de rol în filme și sper să se concretizeze cel puțin una, dar pe primul loc rămâne InLight întotdeauna. 

Ultima dintre nominalizate dar cu siguranță nu cea din urmă, doamna Dana Dogaru revine pe ecrane după o pauză de opt ani cu un rol care nu putea trece neobservat.

 

  1. Doamna Dogaru, aveți o experiență de 40 de ani ca actor de film. S-a schimbat industria românească de film în bine în toți acești ani?

Nu-mi dau seama dacă industria românească s-a schimbat dar calitatea filmelor cu siguranță da.

  1. Sieranevada este a doua dumneavoastră colaborare cu Cristi Puiu. Ce fel de regizor este el?

Un regizor excelent pentru un actor, pentru că îi descoperă lucruri pe care nu le-a facut până atunci și dacă actorul gândește și primește tot ce i se spune, nu are cum să dea greș.

  1. Ați intervenit asupra personajului dvs din film cu gesturi și replici personale sau l-ați păstrat pe cât se poate ca în scenariu?

Nu am intervenit decât cu ceea ce sînt eu, a fost alegerea lui Cristi să ma distribuie în acest rol și nu am făcut decât să mi-l asum. Restul a depins de el și bineînțeles de restul colegilor de platou cu care am lucrat ca o familie astfel încât în film să pară că sîntem o familie adevarată.

un interviu de Laura Mușat

 

Ultimele Stiri