INAPOI LA ADFR

#Filmedeweekend – recomandari pentru 22-24 iunie

Weekend-ul de iunie ne așteaptă cu multiple filme de văzut în cinematograf. Noi vă recomandăm trei, dintre care două românești, ce nu trebuiesc ratate. Ca de obicei, avem și trei recomandări de filme ce pot fi văzut acasă, online sau la TV, împreună cu prietenii sau familia.

  1. Câteva conversații despre o fată foarte înaltă (r. Bogdan Theodor Olteanu; dramă, romantic) – Debutul în lungmetraj al lui Bogdan Theodor Olteanu este o incursiune sumară în lumea queer, dar și o privire asupra unei generații puțin reprezentate în filmul românesc: tinerii din marile orașe, prinși între valori și opțiuni contradictorii, între modelele propuse de vestul Europei și o societate înțepenită în reverii despre o presupusă “tradiție”. O fostă în comun, un album de fotografii, câteva conversații online, o cafea și o vizită. Două fete construiesc din bucăți începutul unei povești de dragoste.

Filmul poate fi văzut în premieră pe 22 iunie și pe parcursul întregului weekend la Grand Cinema & More, Happy Cinema și Hollywood Multiplex. Bilete aici.

  1. Charleston (r. Andrei Crețulescu; dramă) – filmul este povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, „format” din doi bărbați și femeia pe care au pierdut-o amândoi. Alexandru, care, la câteva săptămâni după moartea soției sale, Ioana, și în seara în care împlinește 42 de ani, are parte de un „cadou” cel puțin bizar: vizita mai tânărului Sebastian, care pretinde că a fost iubitul Ioanei în ultimele cinci luni.

Dacă vreți să aflați mai multe, interviul lunii iunie cu Andrei Crețulescu vă dezvăluie mai multe despre meseria de regizor care l-a ales, lucrurile care îl intrigă și povestea din spatele poveștii „Charleston”.

Filmul poate fi văzut sâmbătă la Cinema Muzeul Țăranului începând cu ora 18:00și duminică începând cu ora 20:30.

  1. Dovlatov (r. Aleksey German; biografic) – urmărește șase zile din viața renumitului scriitor înzestrat cu un simț al umorului ușor satiric, Sergei Dovlatov, a cărui viziune depășea constrângerile Rusiei Sovietice din anii ’70. Împreună cu poetul și prietenul său, Iosif Brodsky, Dovlatov a luptat pentru menținerea talentului și integrității sale, fiind martor în același timp la suprimarea celorlalți colegi de breaslă de către un sistem puternic, de neclintit, de care vor scăpa ulterior odată cu emigrarea în New York, lăsând în urmă tot ce au construit.

Filmul poate fi văzut pe parcursul întregului weekend la Happy Cinema, iar la Cinema Muzeul Țăranului sâmbătă, la ora 20:15.

Filme de văzut acasă:

  1. Așa cum v-am obișnuit, filmele românești se văd cel mai bine online pe Cinepub.ro. Recomandarea lunii iunie din partea noastră este Autoportretul unei fete cuminți (r. Ana Lungu; dramă, familie). Cristiana, 30 de ani, de „familie bună”, îşi petrece timpul între doctoratul în inginerie seismică, discuţiile cu cei doi prieteni apropiaţi, Alex şi Michelle, şi întâlnirile – rare, dar mult aşteptate – cu un bărbat căsătorit, cu care are o relaţie. După mutarea părinților, aceasta urmează să locuiască singură într-un apartament. Un film românesc care explorează cu mare delicatețe trecerea spre feminitatea deplină și, în același timp, spre maturitate deplin asumată a unei fete lăsată prea târziu să iasă de sub protecția părintească.

Pentru mai multe detalii despre Autoportretul unei fete cuminți, vă recomandăm cronica de film a Andrei Petrescu, în exclusivitate pentru ADFR.

  1. Aurora (r. Cristi Puiu; crimă) –filmul spune povestea lui Viorel (interpretat chiar de Cristi Puiu), ce traversează orașul după ce a recuperat cele două percutoare artizanale necesare armei de vânătoare pe care o are acasă. Bărbatul are 42 de ani, stăpânit de gânduri incerte și traversează orașul de la un capăt la altul, către un obiectiv numai de el știut.

Vă recomandăm și cronica de film a lui Sebastian M. Ceolca, scrisă în exclusivitate pentru ADFR, unde veți afla mai multe detalii despre acest film.

Filmul poate fi vizionat vineri, 22 iunie, pe Cinemaraton, începând cu ora 21:45.

  1. As Good As It Gets (r. James L. Brooks; comedie). Încheiem seria de recomandări pentru weekend cu o comedie despre Melvin Udall (Jack Nicholson) – un tip afurisit, romantic și curios ce pare că suferă de o boală psihică. Niciodată nu evită confruntările, ba chiar se laudă cu abilitatea de a fi cât mai antipatic și de a răni cât mai tare. Are fixurile și maniile lui: același mic dejun în același restaurant, servit de aceeași chelneriță. În 1998, filmul a primit premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal și cea mai bună actriță în rol principal, dar și Globul de Aur pentru cel mai bun film (comedie), cel mai bun actor și cea mai bună actriță.

Filmul poate fi văzut duminică, 24 iunie, pe Cinemax și Cinemax HD începând cu 18:40.

Un articol de Romina Banu

Ultimele Stiri