#filmedeweekend: Recomandari pentru 14-16 iulie

Chiar dacă temperaturile continuă să crească, noi nu ne întrerupem din misiunea bilunară de a vă oferi recomandări variate pentru a petrece un sfârșit de săptămână cât mai plăcut în sala de cinematograf sau acasă, indiferent de vârstă sau preferințele în materie de filme. Pe lângă cele șase filme pe care vi le recomandăm, de data această avem și două animații ca bonus.

Iată ce putem vedea în cinematografele din București în acest weekend călduros:

  1. Spider-Man: Homecoming/ Omul-Păianjen: Întoarcerea acasă (r. Jon Watts; acțiune, SF). Homework can wait. The city can’t. Încântat de experiența de a lupta împreună cu the Avengers, Peter Parker (Tom Holland) se întoarce acasă, unde pică în vechea rutină. Tony Stark l-a însărcinat să se ocupe de toate problemele cartierului, cum ar fi să dea jos pisicile şi câinii din copaci, să le ajute pe bătrâne să traverseze strada, sau să-i prindă pe hoţii de buzunare – nimic prea periculos. Dar apoi, Spider-Man dă peste armamentul high-tech, iar asta îl obligă să-şi dezvolte şi să-şi folosească noi abilităţi şi puteri.

Ca de obicei, vă prezentăm și trei fun facts pentru a vă convinge să umpleți sălile de cinema:

  • Spider-Man este cel mai popular personaj de benzi desenate din istorie şi „bijuteria coroanei” pentru Marvel comics, spun realizatorii. Acum, el revine într-o nouă versiune, produsă de Marvel Studios, care îl aduce pe Peter Parker pentru prima dată pe ecran alături de eroii Universului Cinematografic Marvel.
  • Regizorul Jon Watts a dezvăluit faptul că personajul lui Peter Parker are vârsta de 15 ani în film. Actorul Tom Holland avea 19-20 de ani în momentul filmărilor.
  • Costumul homemade făcut de Peter în film este foarte similar cu primul costum de Spider-Man al lui Ben Reilly din benzile desenate: o salopetă de culoare roșie, un hanorac albastru fără mâneci, o curea și dispozitivele de scos pânză aflate în exteriorul costumului.

Filmul a avut premiera în cinematografele din România pe 7 iulie. În acest sfârșit de săptămână poate fi văzut vineri, sâmbătă și duminică la Happy Cinema Liberty Mall. Mai multe detalii și bilete aici.

  1. Planeta Petrila (r. Andrei Dăscălescu; documentar) În Petrila, un oraş minier din Transilvania, un fost miner devenit artist şi activist se foloseşte de artă şi absurd pentru a opri autorităţile locale să demoleze clădirile istorice ale celei mai vechi mine din ţară. Scopul său nu este doar să salveze istoria şi identitatea oraşului natal, ci şi să găsească noi metode pentru a împiedica destrămarea comunităţii locale.

Filmul rulează la Cinema Elvire Popesco sâmbătă, 15 iulie, ora 16:00. Bilete aici.

  1. Aloys (Tobias Nölle; dramă, fantastic) Un detectiv privat de vârstă mijlocie care trăiește și lucrează cu tatăl lui, experimentează viața de la o distanță sigură, printr-o cameră video cu care înregistrează 24 de ore pe zi. Însă când tatăl lui moare, Aloys rămâne singur, iar existența lui protejată începe să se dezintegreze. După o noapte de băut, se trezește într-un autobuz public și-și dă seama că toate casetele lui și camera de filmat, au fost furate. Peste puțin timp, o femeie misterioasă îl sună ca să îl șantajeze. Ea se oferă să returneze casetele dacă Aloys o să încerce o invenție japoneză obscură numită ‘telephone walking’ cu ea, în care imaginația e singura lor conexiune. Filmul a obținut Premiul FIPRESCI la Berlinale 2016.

Filmul poate fi vizionat la Cinema Elvire Popesco în zilele de vineri (14 iulie) și sâmbătă (15 iulie) de la ora 20:00, iar duminică de la 18:30. Biletele pot fi găsite aici.

Bonus:

  1. Ma vie de courgette/ Viața mea de dovlecel (r. Claude Barras; animație). O animație elvețiană-franceză scurtă, potrivită pentru cei mici dar și pentru cei mari. După dispariția mamei lui, Dovlecel se împrietenește cu Raymond, ofițerul de poliție care îl va însoți către noua lui viața la casa de copii. Eroului nostru îi va fi greu la început să își găsească locul în acest mediu nou și, adesea, ostil. Dar cu ajutorul lui Raymond și a noilor prieteni, Dovlecel va învăța să aibă încredere în ceilalți. În 2016, filmul a câștigat trofeul pentru Cel mai bun film de animație la Premiile Academiei Europene. De asemenea, animația a mai fost nominalizată și la Oscar în 2017, Globul de aur în 2017 și Cannes în 2016.

Animația poate fi văzută sâmbătă, 15 iulie, la 11:00, la Cinema Elvire Popesco. Biletele pot fi găsite aici.

De acasă, în acest weekend putem vedea:

  1. Autoportretul unei fete cuminți (r. Ana Lungu; dramă). Ne cumințim și noi odată cu prietenii noștri de la Cinepub care vor intra în vacanță până în luna octombrie și sărbătorim cu cel mai nou lungmetraj adăugat pe platforma lor de filme online. Filmul marchează debutul regizoral al Anei Lungu, un debut feminin puternic comparabil cu succesele noului val. Cristiana, 30 de ani, de „familie bună”, îşi petrece timpul între doctoratul în inginerie seismică, discuţiile cu cei doi prieteni apropiaţi, Alex şi Michelle, şi întâlnirile – rare, dar mult aşteptate – cu un bărbat căsătorit, cu care are o relaţie. După mutarea părinţilor, rămâne să locuiască singură într-un apartament cu patru camere şi se hotărăşte să-şi ia un câine.

Autoportretul unei fete cuminți a fost câștigătorul premiului pentru cel mai bun film la Festivalul Internațional de Film București, 2015, iar Elena Popa a fost nominalizată pentru Cea mai bună actriță în rol principal la Premiile Gopo 2016 pentru prestația ei din acest film.

Lungmetrajul poate fi vizionat și analizat pe platforma Cinepub, aici.

  1. The Revenant/ Legenda lui Hugh Glass (r. Alejandro González Iñárritu; dramă, western). Recomandarea vine pentru cei ce vor să (re)vadă lungmetrajul pentru care Leonardo di Caprio a primit, după o îndelungă așteptare, Premiul Oscar în anul 2016 sau pentru cei care vor să privească o altă capodoperă cinematografică a regizorului Iñárritu și a directorului de imagine Emmanuel Lubezki. The Revenant este inspirat de romanul lui Michael Punke, bazat pe fapte reale. Deși nu mai este nevoie de nicio introducere, menționăm că acțiunea se petrece în America de Nord, în 1823, iar în centrul ei se află Hugh Glass (DiCaprio), membru al unei expediții în Munții Stâncoși. Acolo are loc deja faimoasa întâlnire a actorului cu un urs grizzly, în urma căreia este sfârtecat. Căpitanul grupului lasă în urmă trei oameni pentru a-i ține companie în ultimele clipe de viață și pentru a-i săpa mormântul, dar, de frică să nu fie prinși de indieni, cei trei îi iau lui Glass armele și echipamentul și fug.

Cele mai interesante cinci fun facts despre una dintre cele mai dezbătute producții a anului trecut:

  • Pentru acest rol, Leonardo diCaprio a ales să devoreze o bucată de ficat crud de bizon, deși este vegetarian. De asemenea, a trebuit să învețe să tragă cu muscheta, să aprindă un foc, să vorbească două limbi Americane Native (Pawnee și Arikara) și să studieze cu un doctor specializat în tehnicile antice de vindecare. DiCaprio îl numește cel mai greu rol din cariera sa.
  • The Revenant a fost filmat exclusiv în condiții de lumină naturală, cu excepția unei scene cu foc de tabără în timpul nopții, când vântul bătea atât de tare încât cauza o pulsație greșită a focului. Emmanuel Lubezki, directorul de imagine, povestește pentru Variety că au fost nevoiți să introducă becuri în jurul focului pentru a crea o aură de lumină.
  • Durata filmărilor a fost neobișnuit de lungă (80 de zile în decurs de nouă luni) din cauza locațiilor, a condițiilor de vreme și a planului estetic de a filma numai în lumină naturală pentru a obține doza maximă de realism. Aceste condiții au restrâns numărul de ore zilnice de filmare, care au trebuit plănuite cu exactitate în prealabil.
  • Adevăratul Hugh Glass nu avea un fiu și nu există nicio dovadă a faptului că acesta ar fi fost căsătorit vreodată.
  • Iñárritu plănuise să realizeze acest film mai devreme, dar atunci când producția a fost decalată deoarece Leonardo diCaprio era ocupat cu rolul său din The Wolf of Wall Street (2013), regizorul a hotărât să facă Birdman (2014).

În 2016, filmul a primit nouă nominalizări și trei premii Oscar, trei Globuri de Aur și cinci premii BAFTA, iar voi îl puteți vedea sâmbătă, 15 iulie, la 20:30, pe HBO 2 și HBO 2 HD.

  1. Ana (r. Visarion Alexa; dramă) spune povestea unui bărbat în pragul batrâneții, a unei tinere ajunsă printr-o întâmplare o nefericită prostituată în Italia și a unui adolescent, încercați de viață și care reușesc să comunice, susținuți în dialogul lor de legenda “Meșterului Manole“. Din distribuția filmului fac parte nume precum: Răzvan Vasilescu, Mircea Albulescu, Dorina Lazăr, Andras Demeter etc.

Filmul se difuzează pe National 24 Plus, vineri, 14 iulie, la ora 20:00.

Bonus:

  1. Monster House/ Casa e un monstru! (r. Gil Kenan; animație). Trei copii (debutanții Mitchel Musso, Sam Lerner și Spencer Locke) trec strada pentru a dezlega un mister și ajung să trăiască cea mai mare aventură din viața lor. DJ, copilul de peste drum de casă, are un plan. Jenny, noua venită, are minte. Iar Chowder, cel mai bun prieten al lui DJ, nu are nici cea mai vagă idee. Este ziua de ajun de Halloween și DJ cu prietenul său Chowder au parte de o întâlnire neplăcută cu dl. Nebbercracker, după ce mingea lor ajunge pe pajistea lui și este în mod misterios atrasă de către casă. Când, mai târziu, casa încearcă să o înghită pe noua lor prietenă, Jenny, și nimeni nu crede în apelurile trioul-ui înspăimântat, care pretinde că în casă se petrec lucruri ciudate, ei decid că este de datoria lor să investigheze misterul.

Filmul poate fi văzut pe HBO și HBO HD sâmbătă, 15 iulie, la ora 18:25 și duminică, 16 iulie, la 9:20 dimineața.

un articol de Romina Banu

Ultimele Știri
HELLO!

If you want to be up to date with all the events and workshops happening in the film industry, subscribe to our newsletter. As a bonus, we promise you the coolest interviews and news!