DESPRE NOI

Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc este o organizație non-profit, care aduce laolaltă informații utile despre întreaga industrie de film românesc, cu scopul de a crea conexiuni între partenerii din țară și cei de peste hotare.

Fondată în 2016 de un grup de tineri din domeniul filmului, ADFR își dorește să susțină, să promoveze și să dezvolte industria filmului românesc într-un puternic producător de film global.

PROIECTELE NOASTRE

Prin proiectele lansate, ne dorim să investim constant în noile generații de artiști și în cultura filmului românesc, ajutând astfel la dezvoltarea industriei de film locale.

The Script Contest
În fiecare ediție, The Script Contest premiază cei mai buni scenariști, oferindu-le șansa să își vadă poveștile produse în scurtmetraje de succes
EDUCAFilm
Opțional de educație cinematografică pentru copii, ce are ca scop promovarea valorilor pozitive și familiarizarea celor mici cu cinema-ul autohton
ECHIPA

Suntem mereu în căutare de oameni tineri, smart și pasionați de film. Vă prezentăm pe scurt, oamenii de baza ai asociației și vă invităm să ne contactați dacă vreți să vă alăturați echipei noastre

Laura Mușat
Fondator ADFR / Producător de Film

Tânără producătoare de film cu studii în domeniu la Londra, Laura s-a întors în țară în 2015, odată cu absolvirea Producției de Film la Regent’s College. O fire super optimistă, care nu poate trăi fără liste ”to do”. Este perfecționistă, emotivă și teribil de încăpățânată. Când nu produce filme sau nu se ocupă de asociație, o găsești fie la plimbări cu câinele prin natură, fie acasă citind istorie și savurându-și ceaiul preferat de vanilie și căpșuni.

Hobby-uri: dansul, călătoriile, ski-ul

Romina Banu
Redactor Știri ADFR / Co-Fondator @Dissolved / Fotograf

Studentă în ultimul an la UNArte, Romina se împarte între facultate, asociația ADFR, revista Dissolved și proiectele de freelancer. Este încăpățânată, responsabilă și super atentă la detalii. Dacă i s-ar putea îndeplini o dorință, și-ar dori ca ziua să aibă 48 ore – ca să aibă timp și de somn. În timpul liber, o găsești la expoziții foto sau festivaluri de filme.

Hobby-uri: fotografie, lectură, filme

Pentru comunicate de presă și interviuri îi puteți scrie la următoarea adresă de e-mail: romina@romfilmdevelopment.org

Dinna Doneanu
Social Media Guru

Specialist în comunicare și relații publice, Dinna este pasionată încă din facultate de modă și arte, transformându-și ulterior pasiunile într-o carieră de succes: în prezent lucrează ca Fashion PR, comunicare de brand și Style Advisor. O fire super energică, impulsivă și copilăroasă, Dinna își găsește mereu timp pentru orice proiecte noi apărute, care îi trezesc interesul. ADFR este unul dintre ele.

Hobby-uri: gătitul, design-ul interior, snowboarding, călătoriile

CONTACT

Str Alexandru Constantinescu Nr 19
Sector 1 Bucuresti Romania